reduceri black friday 2017
Definitie auz - ce inseamna auz - Dex Online
Alege sensul dorit: auz - substantiv neutru auz - verb tranzitiv

auz definitie

AÚZ s. n. 1. Unul dintre cele cinci simțuri, cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) auzul = a asurzi (pe cineva). ♦ Însușirea de a distinge o notă muzicală justă de una falsă. 2. Auzire. S-a bucurat... la auzul acestor vorbe (RETEGANUL). – Postverbal al lui auzi. substantiv neutru auz

1) aúz n., pl. urĭ (d. aud, a auzi). Simțu cu care urechea prinde sunetu: dulce la auz. Auz muzical, ureche: acest copil are auz bun. A lua auzu, a asurzi: era un huĭet de-țĭ lua auzu. În auzu cuĭva, așa în cît să audă cineva: a declarat în auzu tuturor. substantiv neutru auz

2) aúz v. tr. V. aud. substantiv neutru auz

AÚZ s. n. 1. Simț cu ajutorul căruia se percep sunetele. ◊ Auz muzical = apti­tudine de a distinge, memora și reproduce corect sunete muzicale. 2. Faptul de a auzi; auzire. La auzul acestor cuvinte s-a supărat. – Din auzi (derivat regresiv). substantiv neutru auz

!aúz s. n. substantiv neutru auz

auz n. simțul al cărui organ e urechea și rezultatul sau efectul auzirii: dulce la auz, într’auzul tuturor. substantiv neutru auz

AUZ s. n. 1. Unul dintre cele cinci simțuri, cu ajutorul căruia se percep sunetele. Dacă ar fi avut cineva auz ca firul argintului, ar fi deslușit cum plesnesc bulbii în glii. CAMILAR, TEM. 102. Încă tot nu sîntem lipsiți de simțul auzului și, prin urmare, ne place a asculta povești frumoase. NEGRUZZI, S. I 245. ◊ Expr. A-i lua (cuiva) auzul = a asurzi (pe cineva). Nichifor avea o biciușcă... cu care pocnea de-ți lua auzul. CREANGĂ, P. 107. Stropșitul de Ion, cu talanca de la oi, cu cleștele și cu vătrarul, face o hodorogeală și un tărăboi de-ți ia auzul. CREANGĂ, A. 39. ♦ Însușirea de a distinge o notă muzicală justă de una falsă; ureche muzicală. 2. Auzire, auzit. S-a bucurat... la auzul acestor vorbe. RETEGANUL, P. III 78. Nu mă sfiesc... s-o măr­turisesc în auzul oamenilor. ALECSANDRI, T. II 25. substantiv neutru auz

a gâdila în mod plăcut auzul (cuiva) expr. 1. a da o veste bună (cuiva). 2. a linguși (pe cineva). substantiv neutru agâdilaînmodplăcutauzul

n’aude, n’a vede, n’a greul pământului m. 1. numele unui erou (în basme); 2. fam. năuc. verb tranzitiv n

2) aúz v. tr. V. aud. verb tranzitiv auz

aúd (est) și aúz (vest), a auzí v. tr. (lat. audire, it. udire, vpv. auzir, fr. ouir, sp. oir, pg. ouvir). Prind (percep, primesc) cu simțu auzuluĭ, simt sunetu: a auzi o vorbă, niște pașĭ, tunetu. Aflu: am auzit c´a murit, n´am auzit nimica despre asta. Ascult, cercetez: a auzi marturiĭ [!]. Maĭ auziĭ una! exclamațiune ironică la auzu uneĭ veștĭ ridicule. Să te-audă Dumnezeŭ! exclamațiune pin [!] care dorim să se împlinească urarea saŭ dorința cuĭva. Să auzim de bine! formulă de salutare la despărțire. Ĭa´uzĭ! (din ĭa auzĭ), exclamațiune de atras atențiunea asupra unuĭ zgomot, unuĭ cîntec saŭ uneĭ veștĭ surprinzătoare. Aud? vorbă pin care arătăm că așteptăm ordinu saŭ că n´am auzit bine ce s´a zis și dorim să se repete vorba (maĭ intim saŭ maĭ obraznic „ce?”, maĭ politicos „poftim?”). verb tranzitiv aud

auzì v. 1. a simți sunetele prin organul urechilor: nu vede și n’aude; 2. a afla: mult trăești, multe auzi. [Lat. AUDIRE]. verb tranzitiv auzì

auzí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aúd, 1 pl. auzím, imperf. 3 sg. auzeá; conj. prez. 3 să aúdă; ger. auzínd verb tranzitiv auzi

AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. (Folosit și absolut; subiectul este omul, mai rar urechile; complementul arată sunetul) A percepe cu ajutorul auzului. Aud... șuier de piatră pe tăiș de coasă. BENIUC, V. 27. Ce-mi aud urechile ? SADOVEANU, N. F. 7. Mai merge el cît merge, și numai iacă ce aude o bîzîitură înădușită. CREANGĂ, P. 238. Cred, nu cred; așa aud vorbind lumea, așa zic și eu. ALECSANDRI, T. I 348. ◊ (Complementul arată sursa sunetului) N-auzi tu de departe cucoșul răgușit ? EMINESCU, O. I 98. Să nu-ți aud gura ! ALECSANDRI, T. I 122. Dacă vă puneți la vatră dinaintea focului, auziți unele lemne țipînd. NEGRUZZI, S. I 246. (Prin exagerare) Aleodor, cum se deșteptă, îi trase o palmă de auzi cîinii în Giurgiu. ISPIRESCU, L. 47. ◊ (La forma negativă, uneori întărit prin «a nu vedea», exprimînd o insensi­bilitate completă față de impresiile dinafară) Ea n-aude, nici nu vede, Ci tot fuge ne-ncetat. ALECSANDRI, P. A. 41. ◊ Expr. N-aude, n-a vede (n-a greul pămîutului) = se face că nu știe nimic. Niță... se uita într-o parte, chipurile n-aude și n-a vede. PAS, L. I 7. Eu spun, eu aud (sau tu spui, tu auzi etc.) = degeaba vorbesc (sau vorbești etc.), nu mă (sau te etc.) ascultă nimeni. ◊ Refl. pas. (Adesea impers.) Deodată, ca din pămînt, Din fundul de purpur al zării S-aude tunînd. BENIUC, V. 164. Ia ! s-aude pupăza ! am observat eu ridicînd un deget lîngă frunte. SADOVEANU, N. F. 26. Turmele s-aud mugind, Și flăcăii vin pe luncă Hăulind. COȘBUC, P. I 47. Cum te-ai dus d-ta acasă, n-a trecut tocmai mult și iacă s-aude cineva bătînd la ușă. CREANGĂ, P. 27. Frunză verde de agude, Ia vezi, frate, ce s-aude ? Graiul dulce-a mîndrei mele Ori zgomot de potiri grele ? ANT. LIT. Pop. I 56. ◊ (E x p r.) Să se audă musca = să fie tăcere desăvîrșită (încît să se audă și zbîrnîitul unei muște). ♦ A căpăta cunoștință despre ceva. Ții tu minte cîte-n lume-ai auzit, Ce-ți trecu pe dinainte, cîte singur ai vorbit ? EMINESCU, O. I 134 ◊ Expr. A-și auzi vorbe (sau rău, multe etc.) = a-i ajunge (cuiva) la cunoștință lucruri (de obicei neplăcute) pe care le spun alții despre el. Și apoi! vorba ceea: fă bine să-ți auzi rău! CREANGĂ, P. 253. 2. Tranz. (La imperativ, adesea precedat de interj. « ia », popular « ian », cuprinzînd mirarea, ironia sau neîncrederea în cele spuse) A asculta, a lua seama la cele ce se spun. Ian auziți ciim tulnicele tari Stîrnesc îndemn de proaspeți făurari. DEȘLIU, G. 28. Auzi măi! Nu-l vezi că e o tigoare de băiet, cobăit și leneș de n-are păreche? CREANGĂ, P. 13. 3. Intranz. (Mai ales la forma interogativă, adesea amenințător) A înțelege, a pricepe. La prima stație te dai jos... N-auzi? DUMITRIU, B. F. 7. Știi unde am vorbit să ne-ntîlnim: în salon de clasa-ntîi... Ai auzit? CARA­GIALE, O. II 196. ◊ Tranz. Măi, de noi nu va fi bine de scapă din casa noastră cu zile Stan; mergi la noapte, cînd doarme, și-l lovește cu buzduganul chiar în frunte, auzitu-m-ai? RETEGANUL, P. IV 19. ♦ (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la un apel) Cum ai spus ? poftim ? Jupîneșică, jupîneșică! – Aud, moș Nichifor, răspunse Maica tresărind, spăimîntată. CREANGĂ, P. 132. Aud cucoane.Adă dulceți, Safta. ALECSANDRI, T. I 63; b) (Numai la forma interogativă, încheind o declarație sau o afirmație socotită fără replică) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice ? Mă rog, ce ți-am spus cînd ți-am poroncit să-mi gătești păișoare cu bumbac pentru sprin­tene? Aud? ALECSANDRI, T. I 125. 4. Tranz. (Cu privire la vești, știri, noutăți) A afla. Cînd auzi calul de la Făt-Frumos că hainele și armele sînt bine curățate... o dată se scutură... și rămase... un cal gras, trupeș și cu aripi. ISPIRESCU, L. 3. Poate-i fi auzit ce-au pățit alții. CREANGĂ, P. 81. ◊ I n t r a n z. (Urmat de determinări introduse prin prep. « despre ») Veți auzi despre mine în curînd! DUMITRIU, B. F. 40. ◊ E x p r. A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se povestesc. Numai în grădina ursului, dacă-i fi auzit de dînsa, se află sălăți de aceste. CREANGĂ, P. 211. Am auzit de tine, da de văzut nu te-am văzut. EMINESCU, L. P. 174. Marcu, biet, o auzit De potopul cel cumplit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 485. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice legătură cu cineva, a nu mai voi să întrețină legături cu cineva. Tată-său nu mai voia să audă de el. VLAHUȚĂ, la TDRG. A nu mai auzi de numele cuiva = a nu mai ști despre cineva. Și de atuncea nu li s-au mai auzit nimică de nume. SBIERA, P. 22. Să auzim de bine! formulă de urare adre­sată cuiva la despărțire. 5. Refl. (Numai la pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. Multe se aud. Să nu ne luăm după cîte se aud. STANCU, D. 151. S-aude că Alecuț vrea s-o ducă pe maică-sa acolo unde se află el. SADOVEANU, N. F. 84. – Prez. ind. și conj. pers. 1 și: aúz (CARAGIALE, O. 95, ȘEZ. III 191), prez. conj. pers. 3 și: auză. verb tranzitiv auzi

auzí (aúd, auzít), vb.1. A percepe cu ajutorul auzului. – 2. A afla, a ști din auzite. – 3. A umbla vorba, a se zice. – Din auzite, din cîte s-a aflat, din zvon public. – Pe auzite, din auzite. – 4. A asculta; cu acest sens este mai ales expresie emfatică, folosită de preferință la imper., inter. sau excl.Mr. avdu, megl. ut, istr. Ǫvdu. Lat. audῑre (Pușcariu 167; Candrea-Dens., 124; REW 779; DAR); cf. it. udire, v. prov. auzir, fr. ouir, sp. oir, port. ouvir. Flexiunea normală tu auzi a influențat în eu auz, să auză. Schimbare de accent a-úd, în loc de á-ud (cf. mr. ávdu, și lá-ud) nu a primit explicație satisfăcătoare. După Weingand, Jb., III, 222, s-a produs probabil mai întîi în întrebări. Trebuie să se țină seama și de oscilația constantă a accentului în hiatul au. Cf. și Pușcariu, Dacor., III, 74, și Graur, BL, III, 26-8. – Der. auz, s. n. (simțul cu ajutorul căruia se percep sunetele; înv., veste); auzitor, adj. (înv., ascultător); neauzit, adj. (care nu se aude). verb tranzitiv auzi

AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe un sunet cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă dumnezeu = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești. N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca = se fie tăcere deplină. ♦ A căpăta cunoștință despre ceva. Ții tu minte câte-n lume-ai auzit? (EMINESCU). 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Auzi măi! Nu-l vezi că e leneș de n-are păreche? (CREANGĂ). 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. La prima stație te dai jos... N-auzi? (DUMITRIU). ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Ce dorești? Jupâneșică, jupâneșică! – Aud, moș Nichifor (CREANGĂ).; b) (Interogativ) Poți tăgădui? mă mai poți contrazice? Mă rog, ce ți-am spus când ți-am poruncit... Aud? (ALECSANDRI). 4. Tranz. și intranz. A afla o veste, o știre etc. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din reputație, din cele ce se spun. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști ce mai face, cum o mai duce cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Prez. ind. și: (pop) aúz] – Lat. audire. verb tranzitiv auzi

AUZÍ, aúd, vb. IV. 1. Tranz. A percepe sunetele, zgomotele cu ajutorul auzului. ◊ Expr. Să te-audă Dumnezeu ! = să se împlinească cele pe care (mi) le dorești ! N-aude, n-a vede (n-a greul pământului) = se face că nu știe nimic. Eu spun, eu aud = degeaba vorbesc, nu mă ascultă nimeni. (Refl. pas.) Să se audă musca (zburând) ! = să fie tăcere deplină ! 2. Tranz. (La imper.) A lua seama la cele ce se spun; a asculta. Ia auzi ce-ți spun ! 3. Intranz. și tranz. (Interogativ) A înțelege, a pricepe. ♦ Intranz. (La prez. ind. pers. 1) a) (Ca răspuns la o chemare) Poftim ? ce dorești ?; b) Poți tăgădui ? mă mai poți contrazice ? 4. Tranz. și intranz. A afla (o veste, o știre etc.). ◊ Loc. adv. Din auzite = din câte a aflat cineva de la alții, din zvon public. ◊ Expr. (Intranz.) A auzi de cineva (sau de ceva) = a cunoaște pe cineva (sau ceva) din cele ce se spun despre el. A nu mai auzi de cineva = a nu mai ști, a nu mai afla nimic despre cineva. A nu (mai) voi să audă de cineva = a rupe orice relații cu cineva. Să auzim de bine ! formulă de urare la despărțire. ♦ Refl. (La pers. 3) A se vorbi, a se zvoni. [Pr.: a-u-.Prez. ind. și: (pop.) aúz] – Lat. audire. verb tranzitiv auzi

n-aúde-na-véde(-na-gréul-pămấntului) s. m. verb tranzitiv n-aude-na-vede-na-greul-pământului

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului auz

auz   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular auz auzul
plural
genitiv-dativ singular auz auzului
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z