AUTONEGÁ vb. I. refl. A se nega pe sine însuși. [Et. incertă]. verbautonega
autonega verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)autonega | autonegare | autonegat | autonegând | singular | plural | ||
autonegând | autonegați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | autoneg | (să)autoneg | autonegam | autonegai | autonegasem | |
a II-a (tu) | autonegi | (să)autonegi | autonegai | autonegași | autonegaseși | ||
a III-a (el, ea) | autoneagă | (să)autonegai | autonega | autonegă | autonegase | ||
plural | I (noi) | autonegăm | (să)autonegăm | autonegam | autonegarăm | autonegaserăm | |
a II-a (voi) | autonegați | (să)autonegați | autonegați | autonegarăți | autonegaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | autoneagă | (să)autonege | autonegau | autonegară | autonegaseră |