AUTOINTITULÁ vb. I. refl. A se intitula, a se denumi singur. [auto1- + intitula]. verbautointitula
AUTOINTITULÁ vb. refl. a-și atribui un nume, un titlu. (< auto1- + intitula) verbautointitula
*autointitulá (a se ~) (a-u-) vb. refl., ind. prez. 3 se autointituleáză verbautointitula
AUTOINTITULÁ, autointitulez, vb. I. Refl. A-și atribui (nejustificat) un nume, un titlu. [Pr.: a-u-to-in-] – Auto1- + intitula. verbautointitula
autointitula verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)autointitula | autointitulare | autointitulat | autointitulând | singular | plural | ||
autointitulând | autointitulați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | autointitulez | (să)autointitulez | autointitulam | autointitulai | autointitulasem | |
a II-a (tu) | autointitulezi | (să)autointitulezi | autointitulai | autointitulași | autointitulaseși | ||
a III-a (el, ea) | autointitulează | (să)autointitulai | autointitula | autointitulă | autointitulase | ||
plural | I (noi) | autointitulăm | (să)autointitulăm | autointitulam | autointitularăm | autointitulaserăm | |
a II-a (voi) | autointitulați | (să)autointitulați | autointitulați | autointitularăți | autointitulaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | autointitulează | (să)autointituleze | autointitulau | autointitulară | autointitulaseră |