autoimpunere definitie

AUTOIMPÚNERE s.f. Contribuție bănească stabilită și dată de bunăvoie de o colectivitate în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. [< auto¹- + impunere, după rus. samooblojenie]. substantiv femininautoimpunere

AUTOIMPÚNERE s. f. contribuție în bani sau în muncă benevolă, stabilită de o colectivitate în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. (după rus. samooblojenie) substantiv femininautoimpunere

AUTOIMPÚNERE, autoimpuneri, s. f. (În societatea socialistă) Contribuție bănească pe care o colectivitate o fixează și o dă de bunăvoie, în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. – Din auto¹- + impunere. substantiv femininautoimpunere

autoimpúnere (a-u-) s. f., g.-d. art. autoimpúnerii; pl. autoimpúneri substantiv femininautoimpunere

AUTOIMPÚNERE, autoimpuneri, s. f. Contribuție bănească (prezentată ca) dată de bunăvoie pentru o lucrare de interes public. [Pr.: a-u-] – Auto¹- + impunere (după rus. samooblojenie). substantiv femininautoimpunere

AUTOIMPÚNERE, autoimpuneri, s. f. (În societatea socialistă) Contribuție bănească pe care o colectivitate o fixează și o dă de bunăvoie în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. Autoimpunerea [este] o contri­buție bănească pe care o hotărăsc și o dau de bunăvoie locuitorii comunelor, satelor și stațiunilor balneo-climaterice, contribuție cu ajutorul căreia ei pot realiza lucrări și amena­jări de interes local, fără a apela la fondurile bugetare și la materialele din fondul centralizat al statului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2589. substantiv femininautoimpunere