AUTOIMPÚNERE s.f. Contribuție bănească stabilită și dată de bunăvoie de o colectivitate în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. [< auto1- + impunere, după rus. samooblojenie]. substantiv femininautoimpunere
AUTOIMPÚNERE s. f. contribuție în bani sau în muncă benevolă, stabilită de o colectivitate în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. (după rus. samooblojenie) substantiv femininautoimpunere
AUTOIMPÚNERE, autoimpuneri, s. f. (În societatea socialistă) Contribuție bănească pe care o colectivitate o fixează și o dă de bunăvoie, în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. – Din auto1- + impunere. substantiv femininautoimpunere
autoimpúnere (a-u-) s. f., g.-d. art. autoimpúnerii; pl. autoimpúneri substantiv femininautoimpunere
AUTOIMPÚNERE, autoimpuneri, s. f. Contribuție bănească (prezentată ca) dată de bunăvoie pentru o lucrare de interes public. [Pr.: a-u-] – Auto1- + impunere (după rus. samooblojenie). substantiv femininautoimpunere
AUTOIMPÚNERE, autoimpuneri, s. f. (În societatea socialistă) Contribuție bănească pe care o colectivitate o fixează și o dă de bunăvoie în vederea unor lucrări locale de interes obștesc. Autoimpunerea [este] o contribuție bănească pe care o hotărăsc și o dau de bunăvoie locuitorii comunelor, satelor și stațiunilor balneo-climaterice, contribuție cu ajutorul căreia ei pot realiza lucrări și amenajări de interes local, fără a apela la fondurile bugetare și la materialele din fondul centralizat al statului. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2589. substantiv femininautoimpunere
autoimpunere substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | autoimpunere | autoimpunerea |
plural | autoimpuneri | autoimpunerile | |
genitiv-dativ | singular | autoimpuneri | autoimpunerii |
plural | autoimpuneri | autoimpunerilor |