AUTOCONTEMPLÁ vb. I. refl. A se contempla pe sine însuși. [Cf. fr. autocontempler]. verbautocontempla
autocontempla verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)autocontempla | autocontemplare | autocontemplat | autocontemplând | singular | plural | ||
autocontemplând | autocontemplați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | autocontemplu | (să)autocontemplez | autocontemplam | autocontemplai | autocontemplasem | |
a II-a (tu) | autocontemplezi | (să)autocontempli | autocontemplai | autocontemplași | autocontemplaseși | ||
a III-a (el, ea) | autocontemplă | (să)autocontemplai | autocontempla | autocontemplă | autocontemplase | ||
plural | I (noi) | autocontemplăm | (să)autocontemplăm | autocontemplam | autocontemplarăm | autocontemplaserăm | |
a II-a (voi) | autocontemplați | (să)autocontemplați | autocontemplați | autocontemplarăți | autocontemplaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | autocontemplă | (să)autocontempleze | autocontemplau | autocontemplară | autocontemplaseră |