AUTOATRIBUÍ vb. IV. refl. A-și atribui sieși. [< auto1- + atribui]. verbautoatribui
autoatribui verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)autoatribui | autoatribuire | autoatribuit | autoatribuind | singular | plural | ||
autoatribuind | autoatribuiți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | autoatribui | (să)autoatribui | autoatribuiam | autoatribuii | autoatribuisem | |
a II-a (tu) | autoatribui | (să)autoatribui | autoatribuiai | autoatribuiși | autoatribuiseși | ||
a III-a (el, ea) | autoatribuie | (să)autoatribuiai | autoatribuia | autoatribui | autoatribuise | ||
plural | I (noi) | autoatribuim | (să)autoatribuim | autoatribuiam | autoatribuirăm | autoatribuiserăm | |
a II-a (voi) | autoatribuiți | (să)autoatribuiți | autoatribuiați | autoatribuirăți | autoatribuiserăți | ||
a III-a (ei, ele) | autoatribuie | (să)autoatribuie | autoatribuiau | autoatribuiră | autoatribuiseră |