AUTOAFIRMÁ vb. I. refl. A-și afirma propria personalitate. [Et. incertă]. verbautoafirma
AUTOAFIRMÁ vb. refl. a-și afirma personalitatea. (< auto1- + afirma) verbautoafirma
AUTOAFIRMÁ, autoafirm, vb. I. Refl. A se afirma prin sine însuși. [Pr.: a-u-to-a-] – Auto1- + afirma. verbautoafirma
autoafirma verb | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)autoafirma | autoafirmare | autoafirmat | autoafirmând | singular | plural | ||
autoafirmând | autoafirmați | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | autoafirm | (să)autoafirm | autoafirmam | autoafirmai | autoafirmasem | |
a II-a (tu) | autoafirmi | (să)autoafirmi | autoafirmai | autoafirmași | autoafirmaseși | ||
a III-a (el, ea) | autoafirmă | (să)autoafirmai | autoafirma | autoafirmă | autoafirmase | ||
plural | I (noi) | autoafirmăm | (să)autoafirmăm | autoafirmam | autoafirmarăm | autoafirmaserăm | |
a II-a (voi) | autoafirmați | (să)autoafirmați | autoafirmați | autoafirmarăți | autoafirmaserăți | ||
a III-a (ei, ele) | autoafirmă | (să)autoafirme | autoafirmau | autoafirmară | autoafirmaseră |