auto- Prefix care intră în compunerea a numeroși termeni moderni, ca sp. auto-, pentru a adăuga unui cuvînt semnificația „prin sine”. Gr. αύτός „el însuși” direct începînd cu sec. XVII (cu forma înv. avto-) și apoi prin intermediul fr. Cităm în continuare cuvintele care circulă numai în compunere cu auto-: autobuz, s. n.; autocefal, adj.; autocefalie, s. f.; autoclavă, s. f.; autocrat, adj.; autocratic, adj.; autocrație, s. f.; autogen, adj.; autohton, adj.; automat, s. n.; automatic, adj.; automatism, s. n.; autonom, adj.; autonomie, s. f.; autonomist, s. m.; autopsie, s. f.; autotipie, s. f. invariabilauto
AUTO2- Element prim de compunere savantă cu semnificația „automat” sau „automobil”. [Pron. a-u-. / < fr. automobile]. invariabilauto
AUTO-1 elem. aut2(o)-. invariabilauto
AUTO2- Element de compunere însemnând „automobil”, „automat”, care servește la formarea unor substantive ca: autoblindat. [Pr.: a-u-] – Fr. auto-. invariabilauto
!áuto (a-u-) adj. invar. invariabilauto
ÁUTO2- Element de compunere însemnând „automobil”, „automat”, care servește la formarea unor substantive. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-. invariabilauto
ÁUTO3 s.n. (Fam.) Automobil. // adj. invar. (Despre transporturi, tracțiune etc.) Făcut cu un autovehicul. ♦ De automobil. [Pron. a-u-. / cf. fr., it., germ. auto]. invariabilauto
ÁUTO s.n. (Lit.) Dramă sacră într-un act, întâlnită în Spania și Portugalia în sec. XV. [Pron. a-u-. / < sp., port. auto, cf. lat. auctum – acțiune dramatică]. invariabilauto
AUTO1- Element prim de compunere savantă pentru cuvinte care arată că noțiunea se referă la subiect sau că acțiunea exprimată se îndeplinește de la sine. [Pron. a-u-. / < fr., it. auto-, cf. gr. autos – însuși]. invariabilauto
ÁUTO2 I. s. n. automobil. II. adj. inv. (despre transporturi, tracțiune) făcut cu un autovehicul; de automobil. (< fr., germ. auto) invariabilauto
AUTO1- Element de compunere care arată că noțiunea conținută de a doua parte a cuvântului compus se referă la subiect sau că acțiunea exprimată se îndeplinește de la sine, prin mijloace proprii; servește la formarea unor substantive ca: autoliniștire, adjective ca: autocritic și verbe ca: autoadministra. [Pr.: a-u-] – Fr. auto- (< gr.). invariabilauto
AUTO3 adj. invar. (Despre transporturi) Care se efectuează cu ajutorul unui automobil. [Pr.: a-u-] – După fr. auto. invariabilauto
*áuto- și (maĭ rar) áŭto- (d. vgr. autós, însușĭ, singur, ca în autómatos, automat. Cp. cu samo-var), prefix care înseamnă „însușĭ, singur, de la sine, pin [!] sine” ș. a. invariabilauto
ÁUTO3 s. n., adj. invar. 1. S. n. (Fam.) Automobil. 2. Adj. invar. Care se efectuează cu ajutorul unui automobil, care privește automobilele. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto. invariabilauto
ÁUTO1- Element de compunere însemnând „de la sine”, „prin mijloace proprii”, care servește la formarea unor substantive, adjective și verbe. [Pr.: a-u-] – Din fr. auto-. invariabilauto
AUTO1- Element de compunere care arată că noțiunea conținută de a doua parte a cuvîntului compus se referă la subiect sau că acțiunea exprimată se îndeplinește spontan, de la sine, prin mijloace proprii; servește la formarea unor substantive ca autoapărare, autoliniștire, adjective ca: autobiografic, autocritic și verbe ca: autoadministra, autofinanța, autoimpune etc. – Pronunțat: a-u-. invariabilauto
ÁUTO3 adj. invar. (Despre tracțiune, transporturi etc.) Care se efectuează cu ajutorul unui automobil, al unui autocamion etc. [Organizațiile de partid] sînt chemate să desfășoare o susținută activitate politică și organizatorică pentru intensificarea întrecerii socialiste în rîndurile personalului ceferist, al celui din unitățile navigației civile și al transportului auto. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2685. ◊ (Eliptic) De automobile, care se referă la (mecanica de) autovehicule. Școala de ofițeri tehnică auto. Pronunțat: a-u-. invariabilauto
AUTO2- Element de compunere însemnînd «automobil », « automat », care servește – mai ales în limbajul tehnic – la formarea unor substantive ca: autoblin- dat, autotracțiune etc. – Pronunțat: a-u-. invariabilauto