aurire definitie
- Vezi aici mai multe sinonimeaurire
- Vezi aici mai multe rimeaurire
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuau
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuaur
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuire
AURÍRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1); poleire cu aur. [Pr.: a-u-] substantiv femininaurire
auríre (a-u-) s. f., g.-d. art. aurírii; pl. auríri substantiv femininaurire
AURÍRE, auriri, s. f. Acțiunea de a auri (1) și rezultatul ei. [Pr.: a-u-] – V. auri. substantiv femininaurire
AURÍRE s. f. Acțiunea de a auri; poleire. Aurirea unui obiect. - Pronunțat: a-u-. substantiv femininaurire
AURI- Element prim de compunere savantă cu semnificația „(referitor la ) aur”, „de aur”, „ca aurul”. [Pron. a-u-. / < fr., it. auri-, cf. lat. aurum – aur]. verb tranzitivauri
AURI1-/AURO- elem. „aur”. (< fr. auri-, auro-, cf. lat. aurum) verb tranzitivauri
AURI2- elem. „ureche”. (< fr. auri-, cf. lat. auris) verb tranzitivauri
AURÍ, auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur, a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur, a face să pară de aur; a polei. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur. [Pr.: a-u-] – Din aur. verb tranzitivauri
aurì v. 1. a polei sau a sufla cu aur; 2. a se dauri: sub privirea-i s’aurește unda lină din Bosfor BOL. [Lat. AURESCERE]. verb tranzitivaurì
aurí (a ~) (a-u-) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. aurésc, imperf. 3 sg. aureá; conj. prez. 3 să aureáscă verb tranzitivauri
AURÍ auresc, vb. IV. 1. Tranz. A acoperi un obiect cu un strat subțire de aur (1), a polei sau a sufla cu aur. ♦ Fig. A da o strălucire ca de aur (1), a face să pară de aur. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur (1). [Pr.: a-u-] – Din aur. verb tranzitivauri
AURÍ, auresc, vb. IV. 1. T r a n z. A acoperi cu un strat subțire de aur, a polei sau a sufla cu aur. Du-te și fă o mulțime de furci de tors, una mai frumoasă decît alta. Apoi ia și le aurește pe toate. MARIAN, O. II 91. ◊ F i g. A da o strălucire ca de aur, a face să pară de aur, a polei. Te-am dus pe culmi, ca ochii tăi să-mi crească întinderea de zări... Să-mi aurești cu raza lor pămîntul. TOMA, C. V. 126. Soarele scăpâta grăbit după deal, aurind vîrful copacilor. BUJOR, S. 28. Eu voi să aud unda și cerul să-l privesc, Să văd a aurorei mult veselă zîmbire, Razele dimineții ce norii auresc. ALEXANDRESCU, P. 28.4 ◊ Refl. Sub privirea-i s-aurește Unda lină din Bosfor. BOLINTINEANU, P. I 233. 2. Refl. (În basme) A se preface în aur. Îndată i se auri lina [mielușelului]. ISPIRESCU, L. 65. verb tranzitivauri
aurésc v. tr. (d. aur). Poleĭesc cu aur. – Vechĭ și auréz. În Trans. și întrauresc (Șincaĭ) și înauresc. verb tranzitivauresc
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiaurire
| aurire substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | aurire | aurirea |
| plural | auriri | auririle | |
| genitiv-dativ | singular | auriri | auririi |
| plural | auriri | auririlor | |