atributiv definitie

ATRIBUTÍV, -Ă adj. Cu funcție de atribut. ◊ Propoziție atributivă = propoziție care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un cuvânt din propoziția regentă; propoziție relativă. [< fr. attributif]. adjectivatributiv

ATRIBUTÍV, -Ă adj. cu funcție de atribut. ♦ propoziție ~ă = (și s. f.) = propoziție subordonată care îndeplinește funcția de atribut pe lângă un substantiv din regentă; propoziție relativă. (< fr. attributif) adjectivatributiv

ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut. – Fr. attributif. adjectivatributiv

*atributív, -ă adj. (d. atribút; fr. attributif). Care cuprinde un atribut: adjectiv, verb atributiv. adjectivatributiv

atributív (a-tri-) adj. m., pl. atributívi; f. atributívă, pl. atributíve adjectivatributiv

atributiv a. Gram. prin care se exprimă un atribut: adjectiv atributiv. adjectivatributiv

ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcție de atribut (2). – Din fr. attributif. adjectivatributiv

ATRIBUTÍV, -Ă, atributivi, -e, adj. Care are funcțiune de atribut. Propoziție atributivă. adjectivatributiv