reduceri si promotii 2018
Definitie atribut - ce inseamna atribut - Dex Online

atribut definitie

ATRIBÚT s.n. 1. Însușire esențială proprie unui obiect, unui fenomen etc. ♦ Semn distinctiv, simbol. 2. Parte secundară de propoziție, care determină un substantiv sau un substitut al acestuia. [< lat.sc. attributum, cf. fr. attribut]. substantiv neutru atribut

ATRIBÚT s.n. ~ 3. (Inform.) Informație care însoțește o categorie sintactică. substantiv neutru atribut

ATRIBÚT, atribute, s. n. 1. Însușire inseparabilă a unui obiect sau a unui fenomen, fără de care ele nu pot să existe. ♦ (Concr.) Simbol, semn distinctiv, emblemă. 2. Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. – Fr. attribut (lat. lit. attributum). substantiv neutru atribut

*atribút n., pl. e (lat. attribútum). Ceĭa ce e propriŭ, (particular) cuĭva: imensitatea e unu din atributele luĭ Dumnezeŭ. Simbol: o sabie, o balanță sînt atributele Dreptățiĭ. Log. și Gram. Ceĭa ce se afirmă saŭ se neagă despre subiectu uneĭ propozițiunĭ [!], vorba care face asta. substantiv neutru atribut

atribút (a-tri-) s. n., pl. atribúte substantiv neutru atribut

atribut n. 1. ceea ce-i propriu unei persoane sau unui lucru: sborul e atributul păsărilor; 2. semn distinctiv, simbol: atributele regalității; 3. Gram. vorba care determină sau califică subiectul. substantiv neutru atribut

ATRIBÚT, atribute, s. n. 1. Însușire (esențială) a unui obiect. ♦ (Concr.) Semn distinctiv, simbol. 2. (Lingv.) Parte secundară a propoziției care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. 3. (Fil.) Calitate a unei substanțe. 4. (Rel.) Atributele divine = perfecțiuni atribuite lui Dumnezeu, altele decât propria sa esență. – Din fr. attribut, lat. attributum. substantiv neutru atribut

ATRIBÚT, atribute, s. m. 1. Însușire inseparabilă a unui obiect sau a unui fenomen, fără de care obiectul sau fenomenul respectiv nu poate nici să existe și nici să fie conceput. Mișcarea este un atribut al materiei. ◊ (Concretizat) Simbol, semn, emblemă. Sabia și cumpăna erau în antichitate atributele zeiței Dreptății.Copiii... sînt încîntați să poarte această legătură ( = cravată), care pare un atribut al supleții și dezinvolturii lor. BOGZA, C. O. 281. 2. Parte secundară a propoziției, care determină un substantiv sau un echivalent al acestuia. În propoziția « omul cinstit apără « pacea », cuvîntul « cinstit » e atribut pe lîngă «om». substantiv neutru atribut

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului atribut

atribut   substantiv neutru nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular atribut atributul
plural atribute atributele
genitiv-dativ singular atribut atributului
plural atribute atributelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z