atribuțiune definitie

ATRIBÚȚIE, atribuții, s. f. Sferă de autoritate, de competență, de activitate a cuiva; însărcinare, obligație, sarcină dată cuiva spre îndeplinire. [Var.: atribuțiune s.f] – Din fr. attribution, lat. attributio, -onis. substantiv feminin atribuție

ATRIBUȚIÚNE s.f. v. atribuție. substantiv feminin atribuțiune

ATRIBUȚIÚNE s. f. v. atribuție. substantiv feminin atribuțiune

*atribuțiúne f. (lat. attribútio, -ónis). Acțiunea de a atribui. Lucrare care e de competența orĭ în sarcina cuĭva: asta nu e în atribuțiunile mele. Parte de administrațiune asignată unuĭ funcționar: atribuțiunile unuĭ primar. – Și -úție. substantiv feminin atribuțiune

atribuți(un)e f. 1. fapta de a atribui; 2. dreptul de a examina, de a judeca: adunarea își exercită atribuțiunile; 3. întinderea unei puteri, competență. substantiv feminin atribuțiune

ATRIBUȚIÚNE s. f. v. atribuție. substantiv feminin atribuțiune

ATRIBUȚIÚNE s. f. v. atribuție. substantiv feminin atribuțiune