atribuțiune definitie

ATRIBÚȚIE, atribuții, s. f. Sferă de autoritate, de competență, de activitate a cuiva; însărcinare, obligație, sarcină dată cuiva spre îndeplinire. [Var.: atribuțiune s.f] – Din fr. attribution, lat. attributio, -onis. substantiv feminin atribuție

ATRIBUȚIÚNE s.f. v. atribuție. substantiv feminin atribuțiune

ATRIBUȚIÚNE s. f. v. atribuție. substantiv feminin atribuțiune

*atribuțiúne f. (lat. attribútio, -ónis). Acțiunea de a atribui. Lucrare care e de competența orĭ în sarcina cuĭva: asta nu e în atribuțiunile mele. Parte de administrațiune asignată unuĭ funcționar: atribuțiunile unuĭ primar. – Și -úție. substantiv feminin atribuțiune

atribuți(un)e f. 1. fapta de a atribui; 2. dreptul de a examina, de a judeca: adunarea își exercită atribuțiunile; 3. întinderea unei puteri, competență. substantiv feminin atribuțiune

ATRIBUȚIÚNE s. f. v. atribuție. substantiv feminin atribuțiune

ATRIBUȚIÚNE s. f. v. atribuție. substantiv feminin atribuțiune

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului atribuțiune

atribuțiune   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular atribuțiune atribuțiunea
plural atribuțiuni atribuțiunile
genitiv-dativ singular atribuțiuni atribuțiunii
plural atribuțiuni atribuțiunilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z