ASUPRÍ, asupresc, vb. IV. Tranz. A oprima, a împila, a prigoni. ♦ (Impr.) A chinui. – Din asupra. verb tranzitivasupri
asuprí (a ~) (-su-pri) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. asuprésc, imperf. 3 sg. asupreá; conj. prez. 3 să asupreáscă verb tranzitivasupri
asuprì v. a face nedreptate, a nedreptăți. [Lit. a apăsa asupra cuiva]. verb tranzitivasuprì
ASUPRÍ, asupresc, vb. IV. Tranz. A prigoni, a oprima, a împila; a exploata. ♦ (Impr.) A chinui. – Din asupra. verb tranzitivasupri
ASUPRÍ, asupresc, vb. IV. Tranz. A oprima, a împila, a prigoni, a nedreptăți. Sub regimul burghezo-moșieresc din trecut, femeile muncitoare de la orașe și sate au fost exploatate, asuprite și lipsite de drepturi. REZ. HOT. I 206. Proprietarii se zoresc pretutindeni să-i asuprească din nou pe Hoții pămîntului. PAS, L. 1 38. Înălțate împărate... Eu nu asupresc pe nimeni, cum asuprești tu țara. RETEGANUL, P. I 9. ♦ (Impropriu) A chinui. Vorbeam c-un june prieten de astă supărăcioasă boală... ce asuprește pre bieții ieșeni. NEGRUZZI, S. I 198. verb tranzitivasupri
asuprésc v. tr. (d. asupra). Persecut, oprim, apes [!], nedreptățesc, împilez. verb tranzitivasupresc
asupri verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)asupri | asuprire | asuprit | asuprind | singular | plural | ||
asuprind | asupriți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | asupresc | (să)asupresc | asupream | asuprii | asuprisem | |
a II-a (tu) | asuprești | (să)asuprești | asupreai | asupriși | asupriseși | ||
a III-a (el, ea) | asuprește | (să)asupreai | asuprea | asupri | asuprise | ||
plural | I (noi) | asuprim | (să)asuprim | asupream | asuprirăm | asupriserăm | |
a II-a (voi) | asupriți | (să)asupriți | asupreați | asuprirăți | asupriserăți | ||
a III-a (ei, ele) | asupresc | (să)asuprească | asupreau | asupriră | asupriseră |