aserțiune definitie

ASERȚIÚNE s.f. Afirmație (care nu este însoțită de o probă); judecată care exprimă constatarea unei stări de fapt. [Pron. -ți-u-. / pl. -ni, gen. -nii. / cf. fr. assertion, it. asserzione, lat. assertio < asserere – a afirma]. substantiv feminin aserțiune

ASERȚIUNE s. f. (log.) enunț, afirmativ sau negativ, dat ca adevărat; (p. ext.) substantiv feminin aserțiune

ASERȚIÚNE, aserțiuni, s. f. Afirmație. [Pr.: -ți-u-] – Fr. assertion (lat. lit. assertio, -onis). substantiv feminin aserțiune

*aserțiúne f. (lat. assértio, -ónis. V. in-serțiune). Afirmațiune, lucru pe care-l susțiĭ ca adevărat. substantiv feminin aserțiune

aserțiúne (-ți-u-) s. f., g.-d. art. aserțiúnii; pl. aserțiúni substantiv feminin aserțiune

aserțiune f. afirmațiune pozitivă. substantiv feminin aserțiune

ASERȚIÚNE, aserțiuni, s. f. (Log.) Enunț, afirmativ sau negativ, care este dat ca adevărat; p. gener. afirmație. [Pr.: -ți-u-] – Din fr. assertion, lat. assertio, -onis. substantiv feminin aserțiune

ASERȚIÚNE, aserțiuni, s. f. Afirmație. Nu vă voi oferi nici o aserțiune pe care să n-o justifice o notă În josul paginii. HASDEU, I. V. X. – Pronunțat: -ți-u-. substantiv feminin aserțiune

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului aserțiune

aserțiune   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aserțiune aserțiunea
plural aserțiuni aserțiunile
genitiv-dativ singular aserțiuni aserțiunii
plural aserțiuni aserțiunilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z