asemănare definitie

ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Acțiunea de a (se) asemăna și rezultatul ei; analogie, similitudine. ◊ Expr. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel cu cineva. ♦ Comparație. ◊ Loc. adj. Fără asemănare = extraordinar, fără comparație. substantiv feminin asemănare

asemănáre f. Acțiunea de a semăna: cînele [!] are mare asemănare cu lupu. Fără de asemănare, incomparabil. V. asămănăcĭune. substantiv feminin asemănare

asemănáre s. f., g.-d. art. asemănắrii; pl. asemănắri substantiv feminin asemănare

asemănare f. fapta de a asemăna și rezultatul ei: similitudine, comparațiune. substantiv feminin asemănare

ASEMĂNÁRE, asemănări, s. f. Faptul de a (se) asemăna; analogie, similitu­dine. ◊ Loc. adv. După chipul și asemănarea cuiva = întocmai, leit, la fel (cu cine­va sau cu ceva). ◊ Loc. adv. și adj. Fără asemănare = extraordinar, incomparabil. ♦ (Mat.) Corespondență între punctele a două figuri în care raportul lungimilor segmentelor omoloage este constant. ♦ (Bis.) Postulat al antropologiei religioase exprimând starea de desăvârșire proprie primului om creat de Dumnezeu înainte de căderea în păcat și spre care tinde creștinul. – V. asemăna. substantiv feminin asemănare

ASEMĂNÁRE asemănări, s. f. Acțiunea de a (se) asemăna și rezultatul ei. 1. Analogie, similitudine. Avea drepturi asupra unei moșteniri. Dovezi erau asemănarea cu portretul și multe alte împrejurări... legate însă de originea pînă acum obscură a lui Dionis. EMINESCU, N. 77. Nu e nici o asemănare între voi amîndoi: capul tău e de poet și al lui de oștean. NEGRUZZI, S. I 64. ◊ Expr. După chipul și asemănarea cuiva sau după chip și asemănare = întocmai, leit, la fel cu cineva. Și-și ia un suflet de noră întocmai după chipul și asemănarea celei dintîi. CREANGĂ, P. 7. ♦ Raport între două sau mai multe figuri care au respectiv unghiurile egale și laturile omoloage proporționale. Cele trei cazuri de asemănare a triunghiurilor. 2. Comparație, comparare. Asemănarea ce-o faci nu-i potrivită.Loc. adj. Fără asemănare = fără egal, fără comparație, foarte frumos, extraordinar. ◊ Loc. adv. (Neobișnuit) În asemănare cu... = în comparație cu... Cît mă simțeam de mic in asemănare cu băietul acel ce scria sară și vie în trei osebite feluri? NEGRUZZI, S. I 6. ◊ E x p r. A face o asemănare între... = a stabili o paralelă între..., a compara. – Variantă: (învechit și regional) asămănáre (DRĂGHICI, R. 109) s. f. substantiv feminin asemănare

după chipul și asemănarea cuiva expr. asemănător cu cineva. substantiv feminin dupăchipulșiasemănareacuiva

asémăn și (vechĭ) aseámăn, a asemăná v. tr. (lat. ad-similo, -similáre. – Se conj. ca semăn. V. asimilez și seamăn 2). Compar. Asimilez. Egalez. verb tranzitiv asemăn

asemăná (aseámăn, asemănát), vb.1. a egala, a nivela. – 2. A face să semene, a asemui. – 3. (Refl.) A avea însușiri comune, a semăna. – 4. A compara. Lat. *assĭmĭlāre (Diez, Gramm., I, 189; Pușcariu 134; DAR); cf. it. assembiare, fr. assembler, sp. asemblar, cu evoluția semantică diferită de rom. Cf. semăna.Der. asemănător, adj. (care seamănă). verb tranzitiv asemăna

ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A fi la fel, similar cu cineva sau cu ceva; a semăna. ♦ Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) compara. 2. Tranz. (Înv.) A nivela, a netezi. ◊ Expr. A asemăna (o clădire etc.) cu pământul = a distruge cu desăvârșire. – Lat. assimilare. verb tranzitiv asemăna

asemănà v. 1. a face asemenea, a asimila; 2. a compara, a egala. [Lat. ASSIMILARE]. verb tranzitiv asemănà

asemăná (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. asémăn, 2 sg. asémeni, 3 aseámănă; conj. prez. 3 să asémene verb tranzitiv asemăna

ASEMĂNÁ, asémăn, vb. I. 1. Refl. A avea însușiri, trăsături comune cu cineva sau cu ceva; a semăna2. 2. Tranz. și refl. A (se) socoti la fel cu altul, a (se) așeza pe același plan; a (se) asemui. – Lat. assimilare. verb tranzitiv asemăna

ASEMĂNÁ, asémăn și (3) asemănez, vb. I. (De obicei urmat de determinări introduse prin prep. « cu » sau, mai rar, la dativ) 1. R e f l. A avea aceeași structură sau același caracter cu altcineva sau altceva, a fi la fel, analog, similar cu cineva sau cu ceva; a semăna. Atît de fragedă, te-asemeni Cu floarea albă de cireș. EMINESCU, O. I 117. Pasărea numită de latini « turdus »... se aseamănă cu mierla. ODOBESCU, S. III 26. Cu cine te aduni, te asemeni. 2. T r a n z. A socoti la fel cu altul, a așeza pe același plan, a compara, a asemui, a asimila. Gardul, în copilărie, Veșnic l-am asemănat C-un nebun care-a plecat Razna pe cîmpie. COȘBUC, P. I 261. ◊ Refl. pas. Este un sunet cărui altul nu se poate asemăna. NEGRUZZI, S. I 243. ◊ R e f l. (În forma asămăna) Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni? Dar piară oamenii cu toți, S-ar naște iarăși oameni! EMINESCU, O. I 177. 3. Tranz. (Învechit; cu privire la un teren) A face asemenea cu altul, a aduce la același nivel, a nivela, a netezi. (Refl. pas.) Dacă fața drumului nu este netedă, se asemănează, umplind cu pămînt tocurile în care ar putea să se strîngă apa. I. IONESCU, M. 318. ◊ E x p r. A asemăna (o clădire) cu pămîntul = a distruse cu desăvîrșire, a face asemenea (sau una) cu pămîntul. Era atunci Tîrgoviștea oraș foarte mare... Ale lui mărețe ziduri vremea le-a ruinai și le-a asemănat cu pămîntul. BĂLCESCU, O. II 99. – Variantă: asămăná, asámăn, vb. I. verb tranzitiv asemăna

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului asemănare

asemănare   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular asemănare asemănarea
plural asemănări asemănările
genitiv-dativ singular asemănări asemănării
plural asemănări asemănărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z