ASCÉT s.m. și f. Sihastru, anahoret, pustnic. ♦ (Fig.) Om care își impune o viață austeră și retrasă. [< fr. ascète, lat. asceta, cf. gr. asketes – deprins, exercitat]. substantiv masculin și femininascet
ASCÉT, -Ă s. m. f. 1. cel care practică ascetismul; pustnic. 2. (fig.) om care își impune o viață austeră și retrasă. (< fr. ascète) substantiv masculin și femininascet
ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. Pustnic, sihastru; fig. persoană care își impune o viață aspră și retrasă. – Fr. ascète (< gr.). substantiv masculin și femininascet
ascét (ascéți), s. m. – Pustnic, sihastru. – Var. (înv.) aschit, aschet. Ngr. ἀσϰητής „obișnuit (cu viața ascetică)” și modern din fr. (cf. Murnu 7). Sec. XVII. – Der. ascetic, adj., din fr.; ascetism, s. n., din fr.: aschitac (var. aschitean), s. m. (înv., ascet). substantiv masculin și femininascet
ascét s. m., pl. ascéți substantiv masculin și femininascet
*ascét m. (vgr. asketés, exercitat: fr. ascète). Sihastru, pustnic. Fig. Om retras și cumpătat. – La Dos. aschitàc, (d. ngr. askitikós, ascetic, saŭ d. ngr. askítis cu sufixu -ac. V. schit). substantiv masculin și femininascet
ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. Persoană care practică asceza; pustnic, sihastru; fig. persoană care duce o viață austeră și retrasă. – Din fr. ascète. substantiv masculin și femininascet
ASCÉT, -Ă, asceți, -te, s. m. și f. Persoană stăpînită de misticism, care duce o viață aspră, de privațiuni, departe de lume; pustnic, sihastru, schimnic, anahoret; fig. om care își impune o viață austeră și retrasă. substantiv masculin și femininascet
ascétă s. f., g.-d. art. ascétei; pl. ascéte substantiv masculin și femininascetă
ascet substantiv masculin și feminin | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | ascet | ascetul | ascetă | asceta |
plural | asceți | asceții | ascete | ascetele | |
genitiv-dativ | singular | ascet | ascetului | ascete | ascetei |
plural | asceți | asceților | ascete | ascetelor |