reduceri si promotii 2018
Definitie aruncat - ce inseamna aruncat - Dex Online

aruncat definitie

aruncát, -ă adj. Azvîrlit. Pe aruncate, aruncînd: aicĭ nu merge pe aruncate, ci trebue să le așezĭ încet. adjectiv aruncat

aruncat n. 1. de aruncat, de lepădat; 2. aruncătură; pe aruncate, fără rândueală; 3. umbletul în fugă al calului. adjectiv aruncat

ARUNCÁT, -Ă, aruncați, -te, adj. 1. Care a fost trimis la o distanță oarecare, printr-o mișcare violentă. ♦ (Haltere; despre stil) Care constă în ridicarea halterei până la piept, apoi în înălțarea ei prin întinderea brațelor în sus. ◊ (Substantivat, n.) S-a calificat la aruncat în finală. 2. Care a fost îndepărtat, lepădat ca nefolositor. – V. arunca. adjectiv aruncat

arúnc, a v. tr. (lat. eruncare, a plivi. V. runc. Cp. cu jumulesc). Azvîrl, trimet cu forță pin [!] aer: a arunca o peatră [!] peste gard. Daŭ la o parte, lepăd: a arunca gunoĭu afară. Fig. Resping: a-l arunca pe dușman peste rîŭ. A-țĭ arunca ochiĭ, a-țĭ îndrepta privirea spre. A arunca vina pe cineva, a-l învinovăți. V. refl. Mă răped: a te arunca la asalt. Mă vărs: Prutu se aruncă în Dunăre (Barb. după fr. se jeter). Semăn, am asemănare: copilu se aruncă spre tată-su, în partea luĭ tată-su. V. intr. Copiiĭ aruncă cu petre [!] în nuc. verb tranzitiv arunc

aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă verb tranzitiv arunca

ARUNCÁ, arúnc, vb. I. I. (De obicei cu privire la obiecte) 1. Tranz. A face ca ceva să ajungă la o distanță oarecare, imprimîndu-i o mișcare violentă; a azvîrli. Un mare scamator aruncă pumnale. BENIUC, V. 99. El băgă de seamă că muierea aruncase ceva sub pat. ISPIRESCU, L. 368. Capra și cu iedul au luat o căpiță de fin și au aruncat-o peste dînsul [peste lup] în groapă. CREANGĂ, P. 33. Puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus de despică bolta ceriului. EMINESCU, N. 4. ◊ E x p r. A (sau a-și) arunca ochii sau a arunca o privire (sau o căutătură, o ochire) = a) a privi repede, în treacăt. Moș Hau... a aruncat o privire pripită în juru-i. SADOVEANU, N. F. 116. Măcar din deal, așa ca-n zbor, S-arunce ochii-n jos spre văi, Spre sat, spre casa lor. COȘBUC, P. I 232. Cînd își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă!... CREANGĂ, P. 68; b) a examina, a cerceta sumar. Să aruncăm dar o ochire asupra trecutului acestei nații. BĂLCESCU, O. II 11. A arunca o vorbă (sau un cuvînt) = a spune ceva în treacăt. Aruncase o vorbă unul dintre țărani. PAS, L. I 10. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui explozibil. A arunca banii pe fereastră v. fereastră. A arunca (ceva) în cumpănă (sau în balanță) v. cumpănă. A arunca (ceva) peste bord v. b o r d. A arunca praf în ochii cuiva v. praf. A arunca (ceva) în (sau pe) spinarea cuiva v. s p i n a r e. A arunca vina asupra cuiva v. v i n ă. ♦ (Urmat de determinări locale introduse prin prep. « de », « la » sau «în ») A trînti, a izbi; a face să cadă. Aruncă de pămînt o oală. ȘEZ. I 271. ◊ F i g. Văd că sufer greu, și primăvara în loc să-mi facă bine... mă aruncă de două ori în pat pînă acum. BĂLCESCU, la GHiCA, A. 582. ♦ (Construit cu dativul) A da cuiva ceva, azvîrlindu-i-l. Harap-Alb... i-aruncă pielea cea de urs și fuge cît ce poate. CREANGĂ, P. 215. Le aruncă o pungă de bani. NEGRUZZI, S. I 32. *** (Cu privire la sămînță) A semăna, a împrăștia. (Poetic) Cu mîna plină. Arunc semințe de lumină. BENIUC, V. 150. ♦ A azvîrli, a trînti (ceva) în grabă. Mama Tinca iși aruncă scurteica pe umere. CONTEMPORANUL, VII 145. ◊ F i g. (Cu privire la cuvinte) Ca să se convingă, aruncă două cuvinte pe un petec de hîrtie și trimise băiatul la administrație. REBREANU, R. I 182. 2. T r a n z. A îndepărta (de Ia sine) ceva rău, nefolositor; a lepăda. Ce poartă ea alt om aruncă. COȘBUC, P. I 127. Strălucitele-i veșminte le aruncă el, de groază. ALEXANDRESCU, P. 138. 135. – 3. T r a n z. A scoate, a emite. O văzură venind... cu o falcă în cer și una în pămînt și aruncînd văpaie din gura ei ca dintr-un cuptor. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Fig. O mierlă aruncă spre mine, Din tufe, chemarea-i frivolă. CAZIMIR, L. U. 16. Armăsarii... Aruncă largi nechezuri. ALECSANDRI, P. A. 143. ♦ (Cu privire la umbră, la lumină) A răspîndi, a proiecta. Pămîntul era scăldat [de razele lunii] într-o lumină albă, clăbucită. Pomii și gardurile își aruncau umbrele scurte in lături, pătîndu-i strălucirea. MIHALE, O. 491. ◊ Expr. A arunca lumină (într-o problemă) = a lămuri (o problemă). verb tranzitiv arunca

ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui explozibil. A (sau a-și) arunca ochii sau a arunca o privire = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări. 2. Tranz. A împrăștia sămânța; a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A scoate; a emite. O văzură... aruncând văpaie din gura ei (ISPIRESCU). ♦ A răspândi lumină, umbră etc. ◊ Expr. A arunca lumină (într-o problemă) = a lămuri (o problemă). 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să meargă pe o anumită cale, să ajungă într-o anumită situație (rea), a împinge spre... ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. A arunca în închisoare = a întemnița. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (În expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. verb tranzitiv arunca

aruncá (arúnc, aruncát), vb.1. A scăpa de ceva; a lepăda. – 2. A lăsa, a părăsi. – 3. A pune. – 4. A țîșni, a izbucni. – 5. a lansa, a azvîrli. – 6. A scutura, a agita. – 7. A construi un pod. – 8. A distruge prin explozie, a face să sară în aer. – 9. A lua asupra sa, a prelua. – 10. (Refl.) A se repezi, a se năpusti. – 11. (Refl.) A se aventura, a merge prea departe. – 12. (Refl.) A o șterge, a o întinde. – 13. (Refl.) A semăna cu cineva. – Mr. aruc, arucare, megl. runc, rucari. Lat. runcāre „a plivi” (Cihac, I, 17; REW 2908; Pascu, I, 162; Jud, Archiv, CXXII, 430), sau eruncāre, cf. it. arroncare (abruz. arrongá), v. fr. arôtsé, cu sensul din lat., și rom. runc. Este posibil ca evoluția sensului să se datoreze unei confuzii populare între runcāre și rŭĕre „a arunca, a azvîrli”, primul fiind simțit ca un der. al celui de al doilea, ca de ex. în relația *manicare și manere. Se află în concurență cu azvîrli, mai ales în Mold. (ALR, I, 94). Începînd cu Lexiconul de la Buda se preferă aproape constant etimonul indicat acolo, lat. *averruncāre „a îndepărta ceea ce este rău”, termen propriu limbajului prezicătorilor, și care nu pare să fi avut circulație în popor; dacă totuși a avut, este aproape obligatoriu să se fi confundat cu eruncare. Cf., pentru această ipoteză, Miklosich, Rum. Unters., II, 12 (combătut de Meyer, Alb. St., IV, 102); Philippide, Principii, 44; Pușcariu 132; DAR; Rosetti, I, 162. – Der. aruncat, s. n. (aruncare; vrajă, vrăjitorie); aruncător, adj. (care aruncă); aruncătură, s. f. (acțiunea de a arunca; săritură; vrajă, vrăjitorie; sarcină, povară; abreviere). verb tranzitiv arunca

aruncà v. 1. a asvârli: a arunca pietre; 2. a îndrepta privirile: a arunca ochii; 3. fig. a imputa: a arunca vina; 4. a da năvală: hai de pe culme pe ei să ne aruncăm AL.; 5. a se repezi: Oltul s’aruncă în Dunăre. [Lat. ERUNCARE, a plivi un câmp de buruieni, termen agricol generalizat: a arunca bălăriile, a arunca ori și ce]. verb tranzitiv aruncà

ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o dis­tanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. verb tranzitiv arunca

a arunca (ceva cuiva) în nas expr. a spune (ceva cuiva) cu reproș verb tranzitiv aarunca

a arunca (cu) banii pe fereastră expr. 1. a cheltui exagerat de mult, a fi risipitor. 2. a achiziționa un produs necorespunzător din punct de vedere calitativ. verb tranzitiv aarunca

a arunca texte expr. a manifesta o atitudine teribilistă; a face pe interesantul verb tranzitiv aaruncatexte

a arunca pisica (moartă) în ograda altcuiva expr. a da vina pe altcineva; a pasa răspunderea altcuiva verb tranzitiv aaruncapisica

a arunca în corzi expr. (pub.) a pune în dificultate verb tranzitiv aaruncaîncorzi

a arunca jargoane expr. (deț.) 1. a încerca să convingă pe cineva. 2. a minți verb tranzitiv aaruncajargoane

a arunca o pastilă / pastila expr. a face o aluzie verb tranzitiv aaruncaopastilă

a arunca prosopul expr. 1. (în box – d. un antrenor) a solicita oprirea meciului, recunoscînd superioritatea netă a adversarului. – 2. (fig.) a abandona o competiție; a-și recunoaște înfrîngerea verb tranzitiv aaruncaprosopul

a arunca praf în ochi expr. a amăgi, a înșela verb tranzitiv aaruncaprafînochi

a arunca șperlă-n ochi expr. (intl.) a amăgi, a înșela. verb tranzitiv aaruncașperlănochi

a arunca flăcări pe nas expr. a fi furios verb tranzitiv aaruncaflăcăripenas

a arunca în spinarea cuiva expr. a face pe cineva răspunzător de o vină verb tranzitiv aaruncaînspinareacuiva

a-și arunca retina peste umăr expr. (intl.) a observa ce se întîmplă în jur; a se asigura că nu este urmărit. verb tranzitiv așiaruncaretinapesteumăr

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului aruncat

aruncat   adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aruncat aruncatul arunca aruncata
plural aruncați aruncații aruncate aruncatele
genitiv-dativ singular aruncat aruncatului aruncate aruncatei
plural aruncați aruncaților aruncate aruncatelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z