aruncare definitie

credit rapid online ifn

ARUNCÁRE, aruncări, s. f. Acțiunea de a (se) arunca. ♦ Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc. substantiv femininaruncare

aruncáre s. f., g.-d. art. aruncắrii; pl. aruncắri substantiv femininaruncare

credit rapid online ifn

ARUNCÁRE, aruncări, s. f. Acțiunea de a (se) arunca; aruncătură. ♦ Probă atletică de azvârlire a discului, suliței, greutății etc. ♦ Procedeu tehnic de azvârlire a mingii în jocurile sportive (baschet, fotbal etc.). – V. arunca. substantiv femininaruncare

ARUNCÁRE, aruncări, s. f. Acțiunea de a (se) arunca. Nici pietre, nici praștii într-aceea Nu s-odihnesc și nici alte aruncări. COȘBUC, AE. 40. ♦ Probă atletică de azvîrlire a discului, a suliței, a greutății etc. Aruncarea ciocanului. Aruncare cu discul. substantiv femininaruncare

arúnc, a v. tr. (lat. eruncare, a plivi. V. runc. Cp. cu jumulesc). Azvîrl, trimet cu forță pin [!] aer: a arunca o peatră [!] peste gard. Daŭ la o parte, lepăd: a arunca gunoĭu afară. Fig. Resping: a-l arunca pe dușman peste rîŭ. A-țĭ arunca ochiĭ, a-țĭ îndrepta privirea spre. A arunca vina pe cineva, a-l învinovăți. V. refl. Mă răped: a te arunca la asalt. Mă vărs: Prutu se aruncă în Dunăre (Barb. după fr. se jeter). Semăn, am asemănare: copilu se aruncă spre tată-su, în partea luĭ tată-su. V. intr. Copiiĭ aruncă cu petre [!] în nuc. verb tranzitivarunc

aruncá (arúnc, aruncát), vb.1. A scăpa de ceva; a lepăda. – 2. A lăsa, a părăsi. – 3. A pune. – 4. A țîșni, a izbucni. – 5. a lansa, a azvîrli. – 6. A scutura, a agita. – 7. A construi un pod. – 8. A distruge prin explozie, a face să sară în aer. – 9. A lua asupra sa, a prelua. – 10. (Refl.) A se repezi, a se năpusti. – 11. (Refl.) A se aventura, a merge prea departe. – 12. (Refl.) A o șterge, a o întinde. – 13. (Refl.) A semăna cu cineva. – Mr. aruc, arucare, megl. runc, rucari. Lat. runcāre „a plivi” (Cihac, I, 17; REW 2908; Pascu, I, 162; Jud, Archiv, CXXII, 430), sau eruncāre, cf. it. arroncare (abruz. arrongá), v. fr. arôtsé, cu sensul din lat., și rom. runc. Este posibil ca evoluția sensului să se datoreze unei confuzii populare între runcāre și rŭĕre „a arunca, a azvîrli”, primul fiind simțit ca un der. al celui de al doilea, ca de ex. în relația *manicare și manere. Se află în concurență cu azvîrli, mai ales în Mold. (ALR, I, 94). Începînd cu Lexiconul de la Buda se preferă aproape constant etimonul indicat acolo, lat. *averruncāre „a îndepărta ceea ce este rău”, termen propriu limbajului prezicătorilor, și care nu pare să fi avut circulație în popor; dacă totuși a avut, este aproape obligatoriu să se fi confundat cu eruncare. Cf., pentru această ipoteză, Miklosich, Rum. Unters., II, 12 (combătut de Meyer, Alb. St., IV, 102); Philippide, Principii, 44; Pușcariu 132; DAR; Rosetti, I, 162. – Der. aruncat, s. n. (aruncare; vrajă, vrăjitorie); aruncător, adj. (care aruncă); aruncătură, s. f. (acțiunea de a arunca; săritură; vrajă, vrăjitorie; sarcină, povară; abreviere). verb tranzitivarunca

aruncá (a ~) vb., ind. prez. 3 arúncă verb tranzitivarunca

ARUNCÁ, arúnc, vb. I. I. (De obicei cu privire la obiecte) 1. Tranz. A face ca ceva să ajungă la o distanță oarecare, imprimîndu-i o mișcare violentă; a azvîrli. Un mare scamator aruncă pumnale. BENIUC, V. 99. El băgă de seamă că muierea aruncase ceva sub pat. ISPIRESCU, L. 368. Capra și cu iedul au luat o căpiță de fin și au aruncat-o peste dînsul [peste lup] în groapă. CREANGĂ, P. 33. Puse să-i facă un buzdugan de fier, îl aruncă în sus de despică bolta ceriului. EMINESCU, N. 4. ◊ E x p r. A (sau a-și) arunca ochii sau a arunca o privire (sau o căutătură, o ochire) = a) a privi repede, în treacăt. Moș Hau... a aruncat o privire pripită în juru-i. SADOVEANU, N. F. 116. Măcar din deal, așa ca-n zbor, S-arunce ochii-n jos spre văi, Spre sat, spre casa lor. COȘBUC, P. I 232. Cînd își aruncă ochii spre poartă, ce să vadă!... CREANGĂ, P. 68; b) a examina, a cerceta sumar. Să aruncăm dar o ochire asupra trecutului acestei nații. BĂLCESCU, O. II 11. A arunca o vorbă (sau un cuvînt) = a spune ceva în treacăt. Aruncase o vorbă unul dintre țărani. PAS, L. I 10. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui explozibil. A arunca banii pe fereastră v. fereastră. A arunca (ceva) în cumpănă (sau în balanță) v. cumpănă. A arunca (ceva) peste bord v. b o r d. A arunca praf în ochii cuiva v. praf. A arunca (ceva) în (sau pe) spinarea cuiva v. s p i n a r e. A arunca vina asupra cuiva v. v i n ă. ♦ (Urmat de determinări locale introduse prin prep. « de », « la » sau «în ») A trînti, a izbi; a face să cadă. Aruncă de pămînt o oală. ȘEZ. I 271. ◊ F i g. Văd că sufer greu, și primăvara în loc să-mi facă bine... mă aruncă de două ori în pat pînă acum. BĂLCESCU, la GHiCA, A. 582. ♦ (Construit cu dativul) A da cuiva ceva, azvîrlindu-i-l. Harap-Alb... i-aruncă pielea cea de urs și fuge cît ce poate. CREANGĂ, P. 215. Le aruncă o pungă de bani. NEGRUZZI, S. I 32. *** (Cu privire la sămînță) A semăna, a împrăștia. (Poetic) Cu mîna plină. Arunc semințe de lumină. BENIUC, V. 150. ♦ A azvîrli, a trînti (ceva) în grabă. Mama Tinca iși aruncă scurteica pe umere. CONTEMPORANUL, VII 145. ◊ F i g. (Cu privire la cuvinte) Ca să se convingă, aruncă două cuvinte pe un petec de hîrtie și trimise băiatul la administrație. REBREANU, R. I 182. 2. T r a n z. A îndepărta (de Ia sine) ceva rău, nefolositor; a lepăda. Ce poartă ea alt om aruncă. COȘBUC, P. I 127. Strălucitele-i veșminte le aruncă el, de groază. ALEXANDRESCU, P. 138. 135. – 3. T r a n z. A scoate, a emite. O văzură venind... cu o falcă în cer și una în pămînt și aruncînd văpaie din gura ei ca dintr-un cuptor. ISPIRESCU, L. 25. ◊ Fig. O mierlă aruncă spre mine, Din tufe, chemarea-i frivolă. CAZIMIR, L. U. 16. Armăsarii... Aruncă largi nechezuri. ALECSANDRI, P. A. 143. ♦ (Cu privire la umbră, la lumină) A răspîndi, a proiecta. Pămîntul era scăldat [de razele lunii] într-o lumină albă, clăbucită. Pomii și gardurile își aruncau umbrele scurte in lături, pătîndu-i strălucirea. MIHALE, O. 491. ◊ Expr. A arunca lumină (într-o problemă) = a lămuri (o problemă). verb tranzitivarunca

ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o distanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui explozibil. A (sau a-și) arunca ochii sau a arunca o privire = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări. 2. Tranz. A împrăștia sămânța; a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A scoate; a emite. O văzură... aruncând văpaie din gura ei (ISPIRESCU). ♦ A răspândi lumină, umbră etc. ◊ Expr. A arunca lumină (într-o problemă) = a lămuri (o problemă). 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să meargă pe o anumită cale, să ajungă într-o anumită situație (rea), a împinge spre... ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. A arunca în închisoare = a întemnița. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (În expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. verb tranzitivarunca

aruncà v. 1. a asvârli: a arunca pietre; 2. a îndrepta privirile: a arunca ochii; 3. fig. a imputa: a arunca vina; 4. a da năvală: hai de pe culme pe ei să ne aruncăm AL.; 5. a se repezi: Oltul s’aruncă în Dunăre. [Lat. ERUNCARE, a plivi un câmp de buruieni, termen agricol generalizat: a arunca bălăriile, a arunca ori și ce]. verb tranzitivaruncà

ARUNCÁ, arúnc, vb. I. 1. Tranz. A face ca ceva (rar cineva) să ajungă la o dis­tanță oarecare, imprimându-i o mișcare violentă; a azvârli. ◊ Expr. A arunca (ceva) în aer = a distruge (ceva) cu ajutorul unui exploziv. A(-și) arunca ochii (sau o privire) = a privi repede, în treacăt; a examina, a cerceta sumar. A arunca o vorbă (sau un cuvânt) = a spune ceva în treacăt. ♦ A da cuiva ceva, azvârlindu-i-l. ♦ A trânti ceva (în grabă); a face să cadă. ♦ Refl. A se repezi, a se năpusti; a se avânta, a sări; a se azvârli. 2. Tranz. A împrăștia sămânța pentru a semăna. 3. Tranz. A îndepărta ceva rău, nefolositor; a lepăda. 4. Tranz. A răspândi lumină, umbră etc. 5. Tranz. Fig. A face ca cineva să ajungă într-o anumită situație (rea). ◊ Loc. vb. A arunca în închisoare = a închide, a întemnița. ◊ Expr. A arunca (pe cineva) pe drumuri = a da (pe cineva) afară dintr-un serviciu; a lipsi (pe cineva) de cele necesare traiului. 6. Intranz. A da cu ceva în cineva. 7. Refl. (Pop.; în expr.) A se arunca în partea cuiva = a semăna la chip sau la fire cu cineva (din familie). – Lat. eruncare. verb tranzitivarunca

a arunca (ceva cuiva) în nas expr. a spune (ceva cuiva) cu reproș verb tranzitivaarunca

a arunca (cu) banii pe fereastră expr. 1. a cheltui exagerat de mult, a fi risipitor. 2. a achiziționa un produs necorespunzător din punct de vedere calitativ. verb tranzitivaarunca

a arunca texte expr. a manifesta o atitudine teribilistă; a face pe interesantul verb tranzitivaaruncatexte

a arunca pisica (moartă) în ograda altcuiva expr. a da vina pe altcineva; a pasa răspunderea altcuiva verb tranzitivaaruncapisica

a arunca în corzi expr. (pub.) a pune în dificultate verb tranzitivaaruncaîncorzi

a arunca jargoane expr. (deț.) 1. a încerca să convingă pe cineva. 2. a minți verb tranzitivaaruncajargoane

a arunca o pastilă / pastila expr. a face o aluzie verb tranzitivaaruncaopastilă

a arunca prosopul expr. 1. (în box – d. un antrenor) a solicita oprirea meciului, recunoscînd superioritatea netă a adversarului. – 2. (fig.) a abandona o competiție; a-și recunoaște înfrîngerea verb tranzitivaaruncaprosopul

a arunca praf în ochi expr. a amăgi, a înșela verb tranzitivaaruncaprafînochi

a arunca șperlă-n ochi expr. (intl.) a amăgi, a înșela. verb tranzitivaaruncașperlănochi

a arunca flăcări pe nas expr. a fi furios verb tranzitivaaruncaflăcăripenas

a arunca în spinarea cuiva expr. a face pe cineva răspunzător de o vină verb tranzitivaaruncaînspinareacuiva

a-și arunca retina peste umăr expr. (intl.) a observa ce se întîmplă în jur; a se asigura că nu este urmărit. verb tranzitivașiaruncaretinapesteumăr

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiaruncare

aruncare  substantiv feminin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aruncare aruncarea
plural aruncări aruncările
genitiv-dativ singular aruncări aruncării
plural aruncări aruncărilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z