artificiu definitie

ARTIFÍCIU s.n. 1. Mijloc prin care se urmărește să se schimbe realitatea în mod nefiresc; meșteșug, abilitate, procedeu meșteșugit. ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă. 2. (La pl.) Compoziție de materii ușor inflamabile, care prin aprindere produc efecte luminescente variate. [Pron. -ciu. / < it. artificio, lat. artificium < ars – artă, facere – a face, cf. fr. artifice]. substantiv neutruartificiu

ARTIFÍCIU s. n. 1. mijloc prin care se urmărește să se schimbe realitatea în mod nefiresc; meșteșug, abilitate. ♦ ~ de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă. 2. (pl.) amestec de materii ușor inflamabile, care produc efecte de lumină și culori. (< lat. artificium, după fr. artifice) substantiv neutruartificiu

*artifíciŭ n. (lat. artificium, d. ars, ártis, artă, și facere, a face; fr. artifice). Artă, meșteșug, înșelăciune: fără nicĭ un artificiŭ, a umbla cu artificiĭ. Substanțe inflamabile combinate care se aprind noaptea și se înalță în aer p. a produce efecte de lumină saŭ cu semnale de războĭ. Fig. Foc de artificiĭ, manopere pompoase p. a înșela. – Vulg. artifiție f. (probabil de la Rușĭ). substantiv neutruartificiŭ

ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu ingenios folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă decât cea obișnuită. 2. (La pl.) Compoziție de materii inflamabile care, aruncate în aer, iau foc ușor, producând efecte variate de lumină și culori. ♦ Sârmă scurtă, pe jumătate înfășurată într-un preparat chimic inflamabil care, aprins, aruncă mici scântei. – Fr. artifice (lat. lit. artificium). substantiv neutruartificiu

artifíciu [ciu pron. cyu] s. n., art. artifíciul; pl. artifícii, art. artifíciile (-ci-i-) substantiv neutruartificiu

artificiu n. 1. viclenie, înșelăciune: artificiul argumentării; 2. foc de artificiu, compozițiuni de materii inflamabile, producând flăcări de diferite colori. substantiv neutruartificiu

ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu (ingenios) folosit spre a împodobi sau a modifica realitatea; podoabă (inutilă). ◊ Artificiu de calcul = procedeu prin care se ajunge la rezolvarea unui calcul pe o cale mai scurtă și mai ingenioasă decât calea obișnuită. 2. (Mai ales la pl.) Amestec de substanțe chimice (colorate) și de carburanți, folosit la semnalizări luminoase, în scop decorativ etc. ♦ Sârmă scurtă în vârful căreia se află amestecul de mai sus și care, aprins, arde cu o flacără decorativă vie, aruncând mici scântei. – Din fr. artifice, lat. artificium. substantiv neutruartificiu

ARTIFÍCIU, artificii, s. n. 1. Procedeu meșteșugit, întocmit cu îndemînare spre a împodobi sau spre a modifica realitatea; podoabă inutilă. Prin ingenioase artificii tehnice se pot prezenta pe scenă diferite aspecte și fenomene din natură. ♦ Artificiu de calcul = procedeu prin care se poate ajunge la rezultatul unui calcul pe o cale mai scurtă, mai rapidă decît cea obișnuită. 2. (La pl.) Compoziție de materii inflamabile, care, aruncate în aer de un dispozitiv special, iau foc ușor, producînd efecte variate de lumină și culori și care se întrebuințează ca mijloc de semnalizare, ca divertisment la spectacolele în aer liber etc. Strigăte... țîșneau deasupra murmurului mulțimii ca niște artificii roșii. DUMITRIU, B. F. 79. Luminile colorate de artificii... cădeau în lac. PAS, Z. I 228. ◊ (Poetic) Ziua, închizînd ochii, te afunzi într-o noapte roșie, care joacă împrejurul tău și își scînteiază buchetele de artificii violete și albastre. DELAVRANCEA, T. 70. ◊ Foc de artificii v. foc. ◊ Sîrmă scurtă, pe jumătate înfășurată într-un preparat chimic inflamabil, care, aprinsă, aruncă mici scîntei. Tatăl lui Bică avea chioșc de ziare și... pe-o tarabă in fața chioșcului, rahat, caramele, susan, artificii, bile și muzicuțe. PAS, Z. I 164. substantiv neutruartificiu