articulare definitie
- Vezi aici mai multe sinonimearticulare
- Vezi aici mai multe rimearticulare
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuar
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuart
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuare
ARTICULÁR, -Ă adj. Referitor la articulațiile corpului. [Cf. fr. articulaire, lat. articularius]. adjectivarticular
ARTICULÁR, -Ă adj. referitor la articulații (1). (< fr. articulaire, lat. articularis) adjectivarticular
*articulár, -ă adj. (lat. articularis). Relativ la articulațiunĭ: reŭmatizm articular. adjectivarticular
articular a. privitor la articulațiuni: reumatism articular. adjectivarticular
ARTICULÁR, -Ă, articulari,-e, adj. Privitor la articulațiile corpului. Reumatism articular. adjectivarticular
ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Fr. articulaire (lat. lit. articularis). adjectivarticular
articulár (referitor la articulații) adj. m., pl. articulári; f. articuláră, pl. articuláre adjectivarticular
ARTICULÁR, -Ă, articulari, -e, adj. Privitor la articulațiile corpului, care se produce la articulațiile corpului. – Din fr. articulaire, lat. articularis. adjectivarticular
ARTICULÁRE s.f. Acțiunea de a articula și rezultatul ei. [< articula]. substantiv femininarticulare
ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula. substantiv femininarticulare
articuláre s. f., g.-d. art. articulắrii; pl. articulắri substantiv femininarticulare
ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (se) articula; (rar) articulație. – V. articula. substantiv femininarticulare
ARTICULÁRE, articulări, s. f. Acțiunea de a (s e) a r t i c u l a. 1. Rostire deslușită a sunetelor, realizată cu ajutorul organelor vorbirii. Articularea vocalei « o ». ▭ E asudat și prăfuit; mișcările îi sînt nesigure, ca și articularea vorbelor. CARAGIALE, O. II 212. 2. Legare a articolului de un substantiv, adjectiv, pronume posesiv sau numeral. Articularea adjectivelor. substantiv femininarticulare
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză verb tranzitivarticula
ARTICULÁ vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulație. [< fr. articuler, cf. lat. articulare]. verb tranzitivarticula
ARTICULÁ vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ◊ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a atașa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulație. (< fr. articuler, lat. articulare) verb tranzitivarticula
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslușit un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Fr. articuler (lat. lit. articulare). verb tranzitivarticula
articulà v. 1. a rosti lămurit: a articula sunetele; 2. fig. a afirma pozitiv: a articula un fapt; 3. a se uni prin articulațiuni. verb tranzitivarticulà
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. verb tranzitivarticula
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. T r a n z. (Cu privire la sunete sau la cuvinte) A emite, a rosti deslușit cu ajutorul organelor de vorbire. De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179. Nu putea să afle ce vrea bătrinul, care nu era in stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338. 2. Refl. (Despre părțile unui întreg) A se lega prin articulații. Mîna se articulează la umăr. 3. T r a n z. A pune, a adăuga articol unui substantiv, unui adjectiv sau unui echivalent al lor. (R e f l. p a s.) Substantivul se articulează cînd este însoțit de un determinativ. verb tranzitivarticula
*articuléz v. tr. (lat. artículo, -áre). Unesc pin [!] încheĭeturĭ. Pun articul unuĭ cuvînt. Pronunț: n' a articulat nicĭ un cuvînt și a plecat. verb tranzitivarticulez
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiarticulare
| articulare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | articulare | articularea |
| plural | articulări | articulările | |
| genitiv-dativ | singular | articulări | articulării |
| plural | articulări | articulărilor | |