ARTICULÁ vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulație. [< fr. articuler, cf. lat. articulare]. verb tranzitiv articula
ARTICULÁ vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ◊ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a atașa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulație. (< fr. articuler, lat. articulare) verb tranzitiv articula
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslușit un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Fr. articuler (lat. lit. articulare). verb tranzitiv articula
articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză verb tranzitiv articula
articulà v. 1. a rosti lămurit: a articula sunetele; 2. fig. a afirma pozitiv: a articula un fapt; 3. a se uni prin articulațiuni. verb tranzitiv articulà
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare. verb tranzitiv articula
ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. T r a n z. (Cu privire la sunete sau la cuvinte) A emite, a rosti deslușit cu ajutorul organelor de vorbire. De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179. Nu putea să afle ce vrea bătrinul, care nu era in stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338. 2. Refl. (Despre părțile unui întreg) A se lega prin articulații. Mîna se articulează la umăr. 3. T r a n z. A pune, a adăuga articol unui substantiv, unui adjectiv sau unui echivalent al lor. (R e f l. p a s.) Substantivul se articulează cînd este însoțit de un determinativ. verb tranzitiv articula
*articuléz v. tr. (lat. artículo, -áre). Unesc pin [!] încheĭeturĭ. Pun articul unuĭ cuvînt. Pronunț: n' a articulat nicĭ un cuvînt și a plecat. verb tranzitiv articulez
| articula verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) articula | articulare | articulat | articulând | singular | plural | ||
| articulând | articulați | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | articulez | (să) articulez | articulam | articulai | articulasem | |
| a II-a (tu) | articulezi | (să) articulezi | articulai | articulași | articulaseși | ||
| a III-a (el, ea) | articulează | (să) articulai | articula | articulă | articulase | ||
| plural | I (noi) | articulăm | (să) articulăm | articulam | articularăm | articulaserăm | |
| a II-a (voi) | articulați | (să) articulați | articulați | articularăți | articulaserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | articulează | (să) articuleze | articulau | articulară | articulaseră | ||