articul definitie

ARTÍCUL s.m. (Bot.) Formație cuprinsă între două articulații. [< lat. articulus]. substantiv masculin articul

ARTÍCUL s. m. internod. (< lat. articulus) substantiv masculin articul

*artícul n., pl. e (lat. artículus). Diviziune (paragraf) a unuĭ tractat, uneĭ legĭ, unuĭ contract, uneĭ socotelĭ (V. pont). Orĭce obĭect de comerciŭ. Parte cuprinsă între doŭă puncte de articulațiune într' o plantă orĭ într' un insect. Parte dintr' un întreg: articul de ziar. Articul de fond, articulu principal al unuĭ ziar. Articul de Paris, obĭect de modă saŭ industrial care se fabrică specialmente la Paris. Gram. Cuvînt orĭ particulă care determină un nume: cel mare, marele. – Și articol (după it.). substantiv masculin articul

ARTÍCUL s. n. v. articol. substantiv masculin articul

artíc (-ce), s. n. – Bucată, rămășiță, rest. – Var. (h)artig, hartic. Tc. artik, cf.bg. artyk. Totuși, Drăganu, Dacor., VI, 259, îl derivă de la lat. *articus, de la articulus, și îl identifică cu cuvîntul hartan; este însă greu de presupus existența unui cuvînt lat. de acest fel (cf. Graur, BL, V, 73). substantiv neutru artic

1) artíc n., pl. e (pol. artykul, d. lat. articulus). Sec. 17. Jalbă, reclamațiune. substantiv neutru artic

2) artíc n., pl. e (cp. cu turc. bg. artyk, rest, cupon). Ban. Olt. Trans. Artan, hartan, halcă. – Și hartíc și -íg: hartice nemestecate intraŭ în burdihanu lupuluĭ (N. Pl. Ceaur, 17). substantiv neutru artic

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului articul

articul   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular articul articulul
plural
genitiv-dativ singular articul articulului
plural
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z