arsura definitie

arsúră (arsúri), s. f. – 1. Incendiu. – 2. Faptul de a arde. – 3. Căldură, dogoare. – 4. Vînt cald. – 5. Coastă de munte unde s-a produs un incendiu. Lat. ārsūra (Pușcariu 130; REW 682; DAR); cf. it., prov., cat. arsura, v. fr. arsure, sp. asura (Corominas, I, 399). În parte, se află în concurență cu arșiță. substantiv femininarsură

ARSÚRĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; fig. faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă de foc, de căldură etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. 4. Loc unde a ars o pădure. 5. Strat de oxid negru de fier, produs în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic al unui oțel. ♦ Solzi de oxid de fier, detașați la laminarea sau forjarea oțelului. – Lat. arsura. substantiv femininarsură

arsúră s. f., g.-d. art. arsúrii; pl. arsúri substantiv femininarsură

arsură f. 1. arșiță; 2. miros de ceea ce a ars; 3. inflamațiune; 4. fig. foc: arsură la inimă. [Lat. ARSURA]. substantiv femininarsură

arsúră f., pl. ĭ (lat. arsura, inflamațiune). Arșiță: arsura zileĭ. (Vechĭ). Sensațiunea acțiuniĭ foculuĭ pe trup saŭ a uscăcĭuniĭ în gîtu celuĭ însetat. Fig. Sensațiunea neplăcută pricinuită în esofag de o mistuire rea. Urmele lăsate de foc (lucru ars, loc ars: avea arsurĭ pe mînĭ [!]. substantiv femininarsură

ARSÚRĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde; faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare. 2. Rană produsă cuiva de foc, de căldură, de un agent chimic etc.; senzație usturătoare pricinuită de o boală, de sete etc. ♦ Parte a unui obiect atinsă sau stricată de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive; stricăciune produsă pe un obiect de acțiunea focului sau a unei substanțe corosive. 3. Loc unde a ars o pădure. 4. Strat de oxid produs pe suprafața unei piese metalice în timpul laminării la cald, al forjării sau al tratamentului termic. 5. Necrozare a țesuturilor plantelor ca urmare a atacului unor bacterii. – Lat. arsura. substantiv femininarsură

ARSÚRĂ, arsuri, s. f. 1. Faptul de a arde, de a dogori (v. arșiță, dogoare); f i g. faptul de a produce o senzație dureroasă, usturătoare [Acest alpinist] tot încearcă de vreo zece ani să ajungă cel dinții pe cel mai înalt pisc al Alpilor... în fiecare an... se întoarce cu fața plesnită de ger, aproape orb de arsura zăpezii. CAMIL PETRESCU, T. II 211. Cînd l-a ajuns arsura la os, a sărit din somn, răcnind ca un taur. CREANGĂ, O. A. 83. Se topește sub arsura soarelui cu înfocare. CONACHI, P. 83. 2. Rană produsă pe o parte a corpului prin acțiunea focului, a unei călduri mari, a unei substanțe corosive etc. Nu te teme, Iliuțâ, asta-i puterea soarelui... Cum te-oi unge cu acel untdelemn, arsura și mîncărimea se potolesc. SADOVEANU, N. F. 87. ♦ Parte a unui obiect care a fost atinsă de foc; stricăciune produsă pe un obiect prin acțiunea focului, a unei substanțe corosive etc. 3. Senzație usturătoare (asemănătoare cu cea produsă de o ardere) pricinuită de o boală, de sete, de o lovitură etc. Arsuri la stomac. ▭ Stăruia parcă numai arsura palmei care o lovise peste obraz. PAS, Z. I 128. Dă-mi o pară din copaciul care este la ușă, ca să-mi răcoresc arsura gîtlejului. NEGRUZZI, S. I 90. Cu apă gura-Și uda, Arsura Și-o potolea. TEODORESCU, P. P. 548. ◊ F i g. Unde-i văz ochii ca mura, Mă apucă-n piept arsura. TEODORESCU, P. P. 314. substantiv femininarsură