aromat definitie

AROMÁT, -Ă adj. Cu aromă. // s.n. (La pl.) Substanțe vegetale răspânditoare de aromă; mirodenii. [< it. aroma, cf. lat., gr. aroma]. adjectivaromat

AROMÁT¹ s. n. substanță care răspândește o aromă; mirodenie. (< fr. aromate, lat. aromatum) adjectivaromat

AROMÁT², -Ă adj. cu aromă. (< aromă) adjectivaromat

AROMÁT¹, aromate, s. n. Mirodenie. – Fr. aromate (< gr.). adjectivaromat

AROMÁT², -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă. – Din aromă + suf. -at. adjectivaromat

aromát n., pl. e (vsl. aromatŭ, d. gr. ároma, arómatos; fr. aromate). Substanța aromatică, ca smirna, tămîĭa ș. a. – Și adj. adjectivaromat

aromát¹ adj. m., pl. aromáți; f. aromátă, pl. aromáte adjectivaromat

aromát² (rar) s. n., pl. aromáte adjectivaromat

aromat n. substanță vegetală cu miros plăcut și pătrunzător (ca balsamul, tămâia, scorțișoara), întrebuințată ca parfum, medicament și condiment. adjectivaromat

AROMÁT¹, aromate, s. n. (Rar) Mirodenie. – Din sl. aromatŭ, ngr. ároma, arómatos. – Cf. fr. aromate. adjectivaromat

AROMAT², -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă; aromatic, binemirositor, parfumat (1). – V. aroma. adjectivaromat

AROMÁT², -Ă, aromați, -te, adj. Care are aromă, cu aromă. Ceai aromat. ▭ Bătrînul fecior intra și ieșea aducînd pe tave de argint cînd dulcețuri, cînd aromate cești de cafea. ANGHEL, PR. 46. ◊ (Poetic) Văzduhul e răcorit și aromat. C. PETRESCU, S. 141. Prietenă privighetoare! Vii iar din zări îndepărtate Să verși eterna ta cîntare În nopți senine și-aromate. IOSIF, T. 25. adjectivaromat

AROMÁT¹, aromate, s. n. (Mai ales la pl.) Substanță vegetală răspînditoare de aromă, care se întrebuințează la parfumat, la gătit etc.; mirodenie. Cu apărătoarea de cozi de păun, ea a făcut vînt spre cățuia cu cărbuni in care ardeau aromate. SADOVEANU, D. P. 99. adjectivaromat