AROGÁ vb. I. tr. A-și atribui un drept, o calitate etc. cu de la sine putere. [P.i. aróg, conj. -ge. / < fr. arroger, cf. lat. arrogare – a reclama pentru sine]. substantiv femininaroga
*aróg, a -á v. tr. (lat. ár-rogo, -rogáre. V. rog. – Se conj. ca ab-rog). Îmĭ însușesc, apuc pe nedrept: șĭ-aŭ arogat puterĭ extreme. verb tranzitivarog
AROGÁ vb. I. tr. A-și atribui un drept, o calitate etc. cu de la sine putere. [P.i. aróg, conj. -ge. / < fr. arroger, cf. lat. arrogare – a reclama pentru sine]. verb tranzitivaroga
AROGÁ vb. refl. a-și atribui cu de la sine putere o calitate, un drept. (< fr. /s'/arroger, lat. arrogare) verb tranzitivaroga
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui cu de la sine putere o calitate, un drept. – Fr. s'arroger (lat. lit. arrogare). verb tranzitivaroga
arogá (a ~) vb., ind. prez. 3 arógă verb tranzitivaroga
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. (Construit cu dativul) A-și atribui sau a-și lua cu de la sine putere o calitate, un drept. verb tranzitivaroga
AROGÁ, aróg, vb. I. Tranz. A-și atribui în mod abuziv o calitate, un drept. – Din fr. s´arroger, lat. arrogare. verb tranzitivaroga
arogare | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | arogare | arogarea |
plural | arogări | arogările | |
genitiv-dativ | singular | arogări | arogării |
plural | arogări | arogărilor |