ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj. De arnăut2. – Din arnăut2 + suf. -esc. adjectivarnăuțesc
arnăuțésc (-nă-u-) adj. m., f. arnăuțeáscă; pl. m. și f. arnăuțéști adjectivarnăuțesc
arnăuțesc a. de arnăut: cete arnăuțești, poteră arnăuțească. adjectivarnăuțesc
ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj., s. f. art. 1. Adj. Care aparține arnăuților, privitor la arnăuți, specific arnăuților. 2. S. f. art. Dans popular din Muntenia, jucat în trecut de arnăuți; melodie după care se execută acest dans. [Pr.: -nă-u-] – Arnăut + suf. -esc. adjectivarnăuțesc
ARNĂUȚÉSC, -EÁSCĂ, arnăuțești, adj. De arnăut. [Pîndarii boierilor de la oraș] au veșminte arnăuțești și mustăți lungi și hangere la brîu. PAS, L. 1 83. Unul... purta un costum arnăuțesc. NEGRUZZI, S. I 30. adjectivarnăuțesc
arnăuțesc | masculin | feminin | |||
nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
nominativ-acuzativ | singular | arnăuțesc | arnăuțescul | arnăuțească | arnăuțeasca |
plural | arnăuțești | arnăuțeștii | arnăuțești | arnăuțeștile | |
genitiv-dativ | singular | arnăuțesc | arnăuțescului | arnăuțești | arnăuțeștii |
plural | arnăuțești | arnăuțeștilor | arnăuțești | arnăuțeștilor |