armat definitie
- Vezi aici mai multe sinonimearmat
- Vezi aici mai multe rimearmat
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuar
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuarm
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuat
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cumat
ARMÁT, -Ă adj. 1. înarmat. ◊ (bot.) prevăzut cu organe de apărare; spinos. 2. forțe ĕ = ansamblul mijloacelor militare ale unei țări. ◊ (despre un conflict) însoțit de acțiuni militare. 3. (despre o armă de foc) pregătită pentru tragere. 4. (despre beton) prevăzut cu o armătură. (< fr. armé) adjectivarmat
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată. 2. Prevăzut cu armătură. Beton armat. – V. arma. adjectivarmat
armát, -ă adj. (lat. armatus). Cu arme: om armat. (După fr. armé). Învălit [!] cu o placă metalică la un condensator electric. adjectivarmat
armat a. înarmat: și cu brațul său armat pasul soartei l´ai schimbat AL. adjectivarmat
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. Înarmat. 2. (Despre conflicte) Însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Insurecție armată. ◊ Forță (sau putere) armată = armată (1). 3. Prevăzut cu o armătură. Beton armat. – V. arma. adjectivarmat
ARMÁT, -Ă, armați, -te, adj. 1. (Despre conflicte, ciocniri) însoțit de acțiuni militare, de ciocniri războinice. Conflict armat. Intervenție armat. ◊ Forță (sau putere) armată = armată. La 23 August 1944 s-a săvîrșit o cotitură istorică în viața țării noastre: Romînia a fost eliberată de către glorioasele forțe armate ale Uniunii Sovietice. GHEORGHIU-DEJ, Art. Cuv. 630. Serviciul militar în rîndurile forțelor armate ale Republicii Populare Romîne este o îndatorire de onoare a cetățenilor Republicii Populare Romîne. CONST. R.P.R. 42. Boierii erau slujbașii țării, adică ofițerii și capii puterii armate, fiind țara organizată ostășește. BĂLCESCU, O. II 14. Insurecție armată v. insurecție. 2. (Despre arme) Pregătit pentru tragere. 3. Prevăzut cu armătură. ◊ Beton armat = beton în masa căruia sînt așezate bare de oțel spre a-i mări rezistența. Rînd pe rînd lemnul, fierul și betonul armat vor intra în construcția lor [a podurilor]. BOGZA, C. O. 149. 4. (Învechit) Înarmat. ◊ (F i g.) Codri bogați, Tot cu cerbi armați Și cu corn în frunte, Unde-s fiare multe. TEODORESCU, P. P. 401. adjectivarmat
armá (a ~) vb., ind. prez. 3 armeáză verb tranzitivarma
ARMÁ vb. I. tr. 1. A introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme și a aduce percutorul în poziția de a lovi capsa. 2. A așeza, a fixa armătura de fier unei construcții de beton armat. ♦ (Mine) A consolida cu o armătură (o galerie etc.). 3. (Mar.) A echipa o navă cu cele necesare plecării în larg, a pune în serviciu (o navă). ♦ A forma echipajul unei nave sau echipele de lucru la un cabestan, la pompă etc. ♦ A pregăti ramele pentru a fi puse în furcheți sau dame. [< fr. armer, cf. it. armare, lat. armare]. verb tranzitivarma
ARMÁ vb. tr. 1. a introduce un cartuș în camera de tragere a unei arme. 2. a fixa armătura de fier a unei construcții de beton armat. ◊ a consolida cu o armătură o piesă, o galerie de mină. 3. (mar.) a echipa o navă cu cele necesare plecării în larg. ◊ a introduce ramele unei ambarcații în furcheți. (< fr. armer, it., lat. armare) verb tranzitivarma
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A fixa în țel mecanismul de aprindere al unei arme de foc astfel încât, la atingerea trăgaciului, cocoșul să lovească sau să miște percutorul. 2. A dota cu o armătură o piesă sau un element de construcție făcute din beton, pentru a le da rezistență. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături (1). ♦ A stabili prin calcul armătura unei piese cu beton armat. 3. A pune pentru prima dată în serviciu o navă, cu întreg utilajul necesar. – Lat. armare. verb tranzitivarma
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pune mecanismul unei arme (de foc) în poziția imediat precedentă descărcării ei. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) înarma. 2. A dota cu armătură o piesă sau un element de construcție din beton pentru a le mări rezistența. ♦ A consolida o galerie de mină etc. prin montarea unei armături. 3. A lansa în serviciu o navă cu întreg utilajul necesar. – Din fr. armer, it. armare, lat. armare. verb tranzitivarma
ARMÁ, armez, vb. I. Tranz. 1. A pregăti o armă pentru tragere, introducînd un cartuș în camera de încărcare și aducînd percutorul în poziția potrivită pentru a lovi capsa. ♦ (Rar) A înarma. [Emirul] robii-și urmează... Cămile gătește și negri-armăsari. MACEDONSKI, O. I 143. 2. A așeza și fixa fiarele care urmează să constituie armătura unei construcții de beron armat. ♦ (Mine) A consolida (o galerie etc.) prin montarea unei armături. Cît am lucrat eu cu perforatorul, băieții au armat cîmpul doi și au mutat banda în cîmpul întii. DAVIDOGLU, M. 11. Minerii armează abatajul. BOGZA, V. J. 64 3. A pune pentru prima oară în serviciu o navă, ambarcînd echipajul, aparatele, materialele și proviziile necesare vieții de bord și navigației. verb tranzitivarma
arméz v. tr. (lat. armare). Daŭ arme, echipez cu arme. V. refl. Pun mîna pe arme, mă echipez cu ele. Fig. Mă întăresc, îmĭ fac curaj: a te arma cu răbdare. – Și înarmez. Vechĭ și întrazmez. verb tranzitivarmez
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiarmat
| armat adjectiv | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | armat | armatul | armată | armata |
| plural | armați | armații | armate | armatele | |
| genitiv-dativ | singular | armat | armatului | armate | armatei |
| plural | armați | armaților | armate | armatelor | |