armătură definitie

ARMĂTÚRĂ s.f. Ansamblu de bare metalice care se pun la construcțiile de beton armat pentru a le întări. ♦ Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. ♦ Construcție de lemn, de zidărie etc., servind la întărirea pereților unei galerii subterane. [Pl. -ri. / cf. fr. armature, it., lat. armatura, după armă]. substantiv femininarmătură

ARMĂTÚRĂ s. f. 1. ansamblu de bare metalice dintr-un element de beton armat. 2. totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. 3. construcție de lemn, de zidărie etc. servind la întărirea pereților unei galerii subterane. 4. fiecare dintre plăcile conducătoare ale unui condensator electric. 5. înveliș metalic protector al unui cablu electric. 6. ~ (bucală) = totalitatea părților care formează aparatul bucal al insectelor, crustaceelor. 7. (fig.) ceea ce susține, servește ca bază diferitelor părți ale unui tot; osatură (3), schelet (3). (< fr. armature, lat. armatura) substantiv femininarmătură

armătură, armături, s. f. (er.) 1. penis erect. 2. erecție. substantiv femininarmătură

armătúră f., pl. ĭ (lat. armatura. V. armatură. Armele unuĭ soldat orĭ uneĭ armate, armament. substantiv femininarmătură

armătúră (tehn., biol.) s. f., g.-d. art. armătúrii; pl. armătúri substantiv femininarmătură

ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice care întăresc o construcție de beton armat. ♦ Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau conducte. ♦ Piesă sau dispozitiv folosit într-o instalație pentru realizarea unei legături mecanice. ♦ Construcție care susține o galerie subterană. 2. (Înv.) Serviciu dintr-o unitate militară care se ocupa cu păstrarea, controlul și întreținerea armamentului. – Fr. armature (lat. lit. armatura). substantiv femininarmătură

a-i rugini (cuiva) armătura expr. (er.d. bărbați) a-și pierde virilitatea, a rămâne impotent. substantiv femininairugini

ARMATÚRĂ s. f. armură (3). (< it. armatura) substantiv femininarmatură

armatúră (semne pe portativ) s. f., g.-d. art. armatúrii; pl. armatúri substantiv femininarmatură

armatură f. 1. totalul armelor unui soldat; 2. placă metalică la un condensator electric; 3. (rar) armoarii: armăturele Basarabiei NEGR. [Lat. ARMATURA]. substantiv femininarmatură

ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. (Muz.) Armură (4). – Din fr. armature, lat. armatura. substantiv femininarmatură

ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice prinse între ele care întăresc o construcție (de beton armat). ♦ Construcție care susține o galerie subte­rană. 2. Totalitatea pieselor metalice ale unor instalații alcătuite din țevi sau con­ducte. 3. Totalitatea aparatelor și dispozitivelor de comandă, de control, de siguranță etc., montate la o instalație, la o mașină etc. ♦ Ansamblul conductoarelor unui condensator electric. ♦ Înveliș protector al unui cablu electric. 4. Carcasă metalică, rigidă pe care se încarcă treptat argilă sau pastă de ipsos în modelarea unei sculpturi. 5. (Muz.) Armură (4). 6. (Biol.; în sintagma) Armătură bucală = totalitatea pieselor anatomice care alcătuiesc aparatul bucal al insectelor și crustaceelor. – Din fr. armature, lat. armatura (după armă). substantiv femininarmătură

ARMĂTÚRĂ, armături, s. f. 1. Totalitatea barelor metalice puse în construcțiile de beton armat pentru a le mări rezistența. ♦ Construcție de lemn, de zidărie etc. care servește la susținerea galeriilor subterane. 2. (Învechit) Serviciu într-o unitate militară, care se ocupă cu păstrarea, controlul și întreținerea armamentului și muniției. Ofițer cu armătura. substantiv femininarmătură

ARMATÚRĂ s.f. 1. (Muz.) Totalitatea accidenților muzicali (diezi, bemoli) puși la cheie spre a indica tonalitatea ; armură (4). 2. Armătură. [Pl. -ri. / cf. fr. armature, it., lat. armatura]. substantiv femininarmatură

ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. (Muz.) Totalitatea diezilor sau bemolilor puși la cheie spre a indica o tonalitate. – Fr. armature (lat. lit. armatura). substantiv femininarmatură

*armatúră f., pl. ĭ (lat. armatura). Armură, totalitatea armelor unuĭ soldat. Legăturile metalice care susțin o clădire ș. a. Placa metalică a condensatoarelor electrice. Muz. Accident (diez, bemol) pus pe portativ după cheĭe. substantiv femininarmatură

ARMATÚRĂ, armaturi, s. f. Totalitatea diezilor sau bemolilor puși la cheie spre a indica o tonalitate. substantiv femininarmatură

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiarmătură

armătură   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular armătu armătura
plural armături armăturile
genitiv-dativ singular armături armăturii
plural armături armăturilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z