ARGUMENTÁRE s.f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva; argumentație. [< argumenta]. substantiv femininargumentare
ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva. substantiv femininargumentare
argumentáre s. f., g.-d. art. argumentắrii; pl. argumentắri substantiv femininargumentare
argumentare f. 1. fapta sau arta de a argumenta; 2. totalul argumentelor. substantiv femininargumentare
ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta și rezultatul ei; totalitatea argumentelor aduse în sprijinul unei afirmații; argumentație. – V. argumenta. substantiv femininargumentare
ARGUMENTÁRE, argumentări, s. f. Acțiunea de a argumenta; totalitatea argumentelor aduse pentru a dovedi ceva. În această lucrare [« Problemele economice ale socialismului în U.R.S.S. »] se precizează cu argumentarea cea mai strînsă și convingătoare că toate legile, fie că se raportă la societate, fie că se raportă la fenomenele naturii, sînt legi obiective. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339, 5/6. substantiv femininargumentare
*argumentațiúne f. (lat. argumentátio, -ónis). Acțiunea de a argumenta. – Și -áție și -áre. substantiv femininargumentațiune
ARGUMENTÁ vb. I. intr. A dovedi, a demonstra, a întări prin argumente. [Cf. fr. argumenter, lat. argumentari]. verb tranzitivargumenta
ARGUMENTÁ vb. tr. a aduce dovezi, a demonstra, a întări cu argumente. (< fr. argumenter, lat. argumentari) verb tranzitivargumenta
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi ceva cu argumente. – Fr. argumenter (lat. lit. argumentare). verb tranzitivargumenta
argumentá (a ~) vb., ind. prez. 3 argumenteáză verb tranzitivargumenta
argumentà v. 1. a dovedi logicește; 2. a conchide. verb tranzitivargumentà
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Tranz. A susține, a întări, a dovedi, a demonstra ceva cu argumente. – Din fr. argumenter, lat. argumentari. verb tranzitivargumenta
ARGUMENTÁ, argumentez, vb. I. Intranz A aduce argumente într-o demonstrație oarecare; a dovedi, a întări, a susține ceva prin argumente. A argumentat în mod convingător. verb tranzitivargumenta
*argumentéz v. tr. (lat. argumentari). Aduc argumente, probez, dovedesc: a argumenta un fapt. verb tranzitivargumentez
argumentare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | argumentare | argumentarea |
plural | argumentări | argumentările | |
genitiv-dativ | singular | argumentări | argumentării |
plural | argumentări | argumentărilor |