ARGINȚÉL, -ÍCĂ, argințéi, -éle, adj. Argintiu. (din argint + suf. -el) [folosit în corpul DEX] substantiv masculinargințel
ARGINȚÉL, arginței, s. m. v. DE4 (XII. 1.). (Pop.; Construcția prepozițională are sens partitiv) Scrie cu argințel, Că de-acela-i puțintel. – [DEX '98] substantiv masculinargințel
ARGINȚÉL (1, 3) s. n., (2) arginței, s. m. Diminutiv al lui a r g i n t. 1. v. argint (1). Un cal... Cu șaua de arginței. ȘEZ. I 183. Măi bădiță de departe, Mai trimite-mi cîte-o carte... O scrie cu arginței, Că de-acela-i puțintel! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 117. 2. (Rar) v. argint (2). (Atestat în forma regională argințăl) Ci să-mi vii cu voie bună... Că nu beu binele tău, Dar beu argințălul mieu. SEVASTOS, C. 262. 3. Culoare, luciu ca de argint (1). Porumb alb, cu gușa verde. Cu penițe zugrăvite, C-ochi în cap de pietre scumpe: Capu-i bate-n aurel, Ciocu-i bate-n argințel. TEODOREȘCU, P. P. 39. substantiv masculinargințel
argințel | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | argințel | argințelul |
plural | arginței | argințeii | |
genitiv-dativ | singular | argințel | argințelului |
plural | arginței | argințeilor |