arendáș m. (d. arendă cu sufixu -aș; ung. árendás). Cel ce ține în arendă. – Fem. arendășiță, arendășoaĭcă și (maĭ rar) arendașă, pl. e. Masc. (maĭ rar) și arendar (Mold.). substantiv femininarendaș
ARENDĂȘÍȚĂ, arendășițe, s. f. (Rar) Arendășoaică. – Din arendaș + suf. -iță. substantiv femininarendășiță
arendășíță (rar) s. f., g.-d. art. arendășíței; pl. arendășíțe substantiv femininarendășiță
ARENDĂȘÍȚĂ, arendășițe, s. f. (Rar) Arendășoaică. – Arendaș + suf. -íță. substantiv femininarendășiță
ARENDĂȘÍȚĂ, arendășițe, s. f. (Rar) Arendășoaică. substantiv femininarendășiță
arendășiță | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | arendășiță | arendășița |
plural | arendășițe | arendășițele | |
genitiv-dativ | singular | arendășițe | arendășiței |
plural | arendășițe | arendășițelor |