arde definitie

ard, ars, a árde v. intr. (lat. ardére, pop. árdere, it. árdere, vfr. ardoir, pv. fr. ardre, sp. pg. arder. – Ard, ardă, în vest arz, arză). Mă consum pin [!] foc: petrolu arde. Fac să ardă și să lumineze: lampa arde bine. Sufer un foc prea mare, mă ard: friptura a ars. Îs prea ferbinte, frig: cĭorba arde (vest). Mĭ-e prea cald (din pricina călduriĭ din prejur saŭ de muncă), am arșiță (de boală): copilu arde. Fig. A arde de dor, a-țĭ arde sufletu de dor, a dori cu înfocare, a-țĭ fi foarte dor. A-țĭ arde capu de treabă, a avea multă treabă, a fi foarte ocupat. A-țĭ arde de ceva, a avea gust, a-țĭ fi poftă: acuma nu-mĭ arde de joc. V. tr. Consum (fac să se consume) pin [!] foc: ĭarna asta am ars multe lemne. Cauzez usturime, ustur: uniĭ ardeĭ ard. Cauterizez: a arde o rană. Fig. Fam. A-ĭ arde cuĭva una (o palmă, o lovitură), a-ĭ trage, a-ĭ aplica (o palmă); A arde pe cineva (c' o vargă), a-l lovi, a-l croi. V. refl. Mă frig: am pus mîna pe un cărbune aprins și m' am ars. Fig. Fam. Mă păcălesc, rămîn înșelat: m' am ars cumpărînd această marfă. A te arde doru, a te arde (doru) în (la) inimă, în (la) suflet, a-țĭ fi foarte dor, a fi stăpînit de emoțiune, de melancolie ș. a. Ardă-l (saŭ arde-l-ar) focu, un blestem (de multe orĭ în glumă). verb tranzitivard

2) arz, ars, a árde, V. ard. verb tranzitivarz

ÁRDE, ard vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Intranz. A se mistui prin foc, a se preface în cenușă. ◊ Tranz. (La conjunctiv, în imprecații sau formule afective) Ardă-l focul fuior, că încâlcit e! (ALECSANDRI). 2. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) fig. a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). ♦ Tranz. și intranz. A (se) consuma prin ardere. A ars multe lemne. ♦ A încinge, a încălzi. Arde cuptorul înainte de a coace pâinea. ♦ A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. Eu la joc, mama la joc, Pogacea se arde-n foc (ȘEZ.). ♦ A expune acțiunii focului (în procesul de fabricare) cărămidă, obiecte de ceramică etc. ♦ A dezinfecta un instrument. ♦ A cauteriza o rană. ♦ A distruge. Acidul sulfuric i-a ars haina. 3. Intranz. A se consuma pentru a răspândi lumină; p. ext. a fi aprins, a lumina. Lampa ardea. ♦ Fig. A luci, a străluci. Pe cerul albastru-închis ardeau stropii de aur (SADOVEANU). 4. Intranz. (Despre soare) A răspândi căldură mare; a dogori. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli. Avea... o pieliță nearsă de vânturi și soare (SADOVEANU). III. 1. Refl. A suferi o durere vie, a se răni la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a se frige. ◊ Tranz. M-ai ars cu țigara. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. Un vânt aspru... ardea obrazurile (SADOVEANU). ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva neplăcut. ♦ Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 2. Intranz. A fi fierbinte. Simții arzând pământul (ALECSANDRI). ♦ A se înroși din cauza unei stări emotive. ♦ A avea febră. 3. Tranz. Fig. A da o lovitură. Acuși vă ard câteva jordii (CREANGĂ). ♦ (Fam.) A face ceva cu repeziciune, cu pasiune. 4. Intranz. Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... [Prez. ind. și conj. și: arz] – Lat. ardere. verb tranzitivarde

árde (árd, árs), vb. – 1. A fi aprins. – 2. A mistui, a consuma prin foc. – 3. A încălzi soarele, a pîrjoli. – 4. A încălzi. – 5. A se consuma grăsimile organice, a se produce combustie internă. – 6. A avea călduri sau febră, ca urmare a arderilor din organism. – 7. A fi mistuit de focul patimii. – 8. A ustura, a durea, a produce suferință. – 9. A încălzi, a dogorî. – 10. a înșela, a trage pe sfoară, a escroca. – 11. A avea chef de ceva. – 12. A face ceva de mîntuială, a da rasol. – 13. (Arg.) A avea relații sexuale cu o femeie. – Mr. ardu, ardire, megl. ard, istr. ordu. Lat. *ardĕre, în loc de ardēre (Pușcariu 114; Candrea-Dens., 78; REW 620; DAR); cf. vegl. ardar, it. ardere, prov., v. fr. ardre (cf. v. fr. ardoir ‹ ardēre), cat., sp., port. arder. Cf. arșiță, arsură. Der. ardească, s. f. (dans tipic din Bucov.), dans legat de obiceiurile populare ale focurilor de Bobotează, și al cărui nume vine de la pericolul de a-și arde hainele la care s-ar expune cei care îl joacă, dacă nu ar fi atenți (DAR nu cunoaște originea acestui cuvînt); ardei, s. m., pe care Körting 826 îl deriva de la lat. *ardivus (respins de Densusianu, Rom., XXXIII, 274) este probabil un pl. vechi de la *ardel, formație dim.; ardeia, vb. (a condimenta cu ardei); ardeietură, s. f. (boia de ardei); arzător, adj. (fierbinte, puternic, intens, palpitant). Din. rom. a trecut în. mag. árdelj „ardei” (Edelspacher 8). verb tranzitivarde

arde, ard I. v. t. 1. a fura (pe cineva) 2. a bate. 3. a condamna. II. v. r. a avea necazuri, a da de bucluc verb tranzitivarde

ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea. ♦ Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin fla­cără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a stră­luci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fier­binte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pa­siune. Îi arde o horă. ♦ Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. verb tranzitivarde

ÁRDE, árd, vb. III. I. I n t r a n z. (Despre foc) A fi aprins. Focuri ardeau noaptea pe vîrfuri. BENIUC; V. I 56. Ard vesele flăcări pe vatră. Și-ai casei, la masă. gătiți. COȘBUC, P. II 46. Noaptea, potolit și vînăt arde focul în cămin. EMINESCU, O. I 42. Perdelele-s lăsate și lampele aprinse; în sobă arde focul, tovarăș mîngăios. ALECSANDRI, P. A. 109. II (Accentul cade pe ideea de mistuire, de consumare prin foc) 1. Intranz. A se mistui prin foc, a se preface în cenușă. Arde fabrica de oxigen! CĂLUGARU. 0. P. 407. Și colo, departe-departe, de unde izvorește Suceava, cerul e roșu, parc-ar arde o cetate. DELAVRANCEA, A. 107. Puse scîndurile pe foc, de arseră. ISPIRESCU, L. 65. Cînd or găsi motanul scrum, nu să creadă că a ars copilul. CREANGĂ, P. 175. Satul sau (țara, lumea) arde și baba se piaptănă v babă. ◊ Fig. Arde, gînd în vîlvătăi și pară! BENIUC, V. 17. În gîndu-mi trece vîntul, capul arde pustiit. EMINESCU O. I 158. ◊ (Cu subiectul neexprimat) Arde la vecin. ◊ Tranz. (La conjunctiv, în imprecații sau formule afective, adesea în forma arză) Am crîșnit: Ardă-te para focului de spîn! SADOVEANU, N. F. 71. Dar ce frumoasă se făcu Și mîndră, arz-o focul! EMINESCU, O. I 174. Ardă-l focul fuior, că încîlcit e! ALECSANDRI, T. 907. Arză-l focul de bărbat! A venit aseară beat. ALECSANDRI, p. p. 361. 2. Tranz. (Subiectul este omul) A da foc, a băga în foc. S-au sculat oamenii în toată țara, de pun foc la conace și rup hîrtiile de datorii și ard învoielile și-i taie pe boieri. DUMITRIU, B. F. 29. ♦ A produce cuiva o rană prin foc. M-ai ars cu țigara. ◊ E x p r. A arde eu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) f i g. a înfiera, a stigmatiza. ♦ A încinge, a înfierbînta. Înainte de-a face pîinea, gospodina arde cuptorul. ♦ (Cu privire la materialul care servește la încălzire) A consuma. De-aș fi știut ca ș-amu. Nu mi-aș fi pierdut somnu. Și m-aș fi culcat devreme. N-aș fi ars atîtea lemne. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. ◊ I n t r a n z. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme-n vreme, Trei vreascuri rupte dintr-un gard. Iar flacăra lor geme. COȘBUC, P. I 191. ♦ (Cu privire la mîncare) A strica expunînd prea mult la acțiunea focului. Am ars friptura ◊ Refl. Eu la joc, mama la joc, Pogacea se arde-n foc. ȘEZ. IV 232. ♦ (Cu privire la cărămidă, la obiecte de ceramică etc.) A expune acțiunii focului (sau unei temperaturi ridicate) în procesul de fabricare. A ars cărămida. ♦ (Cu privire la un instrument medical) A dezinfecta trecînd prin flacără. Doctorul a ars in flacără arul seringii. ◊ (Cu privire la o rană) A cauteriza. ♦ (Subiectul este o substanță chimică) A distruge. Stropii de acid sulfuric i-au ars haina. 3. Intranz. (Despre materiale combustibile) A se consuma pentru a râspîndi lumină; p. ext. (despre surse de lumină sau despre lumina însăși) a fi aprins, a lumina. La postul de miliție, lumina încă mai ardea. MIHALE, O. 524. Unde, pentru far, să cat uleiul. Ca să ardă-n beznă luminos? BENIUC, V. 41. Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMINESCU O. I 84. Ardeau două mari policandre. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Tranz În satele electrificate țăranii nu mai sînt nevoiți să ardă petrol. ◊ F i g. A luci, a străluci. Noaptea era caldă și pe cerul albastru-închis ardeau stropii de aur. SADOVEANU, O. I 292. Ard stele pretutindeni. CAMIL PETRESCU, T. II 224. Hurmuzul pămîntului ardea în salba ei de mărgăritare. EMINESCU, N. 70. ◊ (Poetic; despre ochi, privire) Ochii tineri de mirare-i ard. BENIUC, V. 59. În cerdac apăruse un bărbat de vreo treizeci de ani, cu fața suptă și ochii negri care ardeau straniu, cu mustața mică răsucită. REBREANU, R. I 93. Cînd te văd zîmbind copilărește, Se stinge atunci o viață de durere, Privirea-mi arde, sufletul îmi crește. EMINESCU, O. I 120. 4. Intranz. (Despre soare) A răspîndi căldură mare, a încălzi puternic, a dogori. Arde soarele, semn de ploaie. ◊ Tranz. A încălzi tare, a pîrli, a bronza. Avea un obraz fin, o pieliță nearsă de vînturi și de soare. SADOVEANU, O. V 384. Că am mîndră tinerea, Tinerea și gingășea, Și îi arde soarele Pieptul cu mărgelele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 20. III. (Accentul cade pe senzația usturătoare provocată de foc) 1. R e f l. A suferi o durere vie la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a se frige. De ce mi-am făcut clește? Ca să nu mă ard, zicea ea. CREANGĂ, P. 5. Cine s-a ars cu ciorbă suflă și-n iaurt. ♦ T r a n z. A produce o senzație arzătoare, usturătoare, ca de arsură. Un vînt aspru trecea prin întunecimea serii de dechemvrie, ardea obrazurile ca un brici. SADOVEANU, O. IV 152. Mă arde-n spate! zise fata. EMINESCU, I.. P. 186. F i g. Idealul social călăuzește satira artistului, îndreptîndu-i rîsul, făcînd ca acest rîs... să ardă... unde trebuie să fie ars. GHEREA, ST. CR. I 363. Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde. EMINESCU, O. I 172. ♦ F i g. A spune (cuiva) ceva caustic, neplăcut. Dar știi că m-ai ars... zise părintele Duhu, luîndu-și tălpășița, dunăre de mînios. CREANGĂ, A. 141. ♦ R e f L (Familiar) A se păcăli, a se înșela. V. frige. 2. I n t r a n z. A fi fierbinte, a dogori. Azi ard hainele pe mine. Mi-e greu capul ca de lut. COȘBUC, P. I 50. Subt păsurile mele simții arzind pămîntul. ALECSANDRI, P. 145. F i g. Atunci Ileana și simțește Că-i arde plînsul în priviri. COȘBUC, P. I 124. ♦ (Despre ființe, p. e x t. despre părți ale corpului lor) A avea febră; (despre ochi) a străluci de febră. Ochii îi ardeau, roșii de friguri. DUMITRIU, B. F. 26. Dar ochii-i ard în friguri și buza-i sîngerată. EMINESCU, O. I 96. Am luat-o de mînă – mîna ei ardea – și-am pus-o lîngă mine. NEGRUZZI, S. I 50. Ochii-ți ard și-ți arde fața, Ca garoafa dimineața. ALECSANDRI, P. P. 46. ♦ A se înroși, a se îmbujora din cauza unei stări emotive. Îi ard obrajii de rușine. ▭ Și-mi trec o mînă... pe-obrazul meu arzînd. MACEDONSKI, O. II 20. 3. Tranz. F i g. (Cu indicarea instrumentului acțiunii) A trage, a da o lovitură. Dascălul Chiosea... se primbla pe dinaintea băieților înarmat cu o vargă lungă, arzînd cînd pe unul, cînd pe altul, după cum i se părea. GHICA, S. 51. ◊ (Complementul instrumental devine complement direct) Puteam să nu-i ard vreo trei nuiele? BENIUC, V. 141. I-au ars o palmă bună. SBIERA, P. 260. Acuși vă ard cîteva jordii prin țolul cela de v-a trece spurcatul! CREANGĂ, A. 128. ♦ (Familiar, construit cu dativul etic) A face ceva cu repeziciune, cu pasiune. V. trage, trînti. Scriu destul de citeț. – Ia stai aici pe scaun, să-i ardem o probă. STANCU, D. 461. (Cu privire la un cîntec) Unul... sună și clopotul; altul trage buhaiul; altul mai dincolo zice de jale, ori îmi arde cîte-o horă din fluier. ȘEZ. III 180. 4. I n t r a n z. F i g. (Determinat prin « de dor », « de iubire », « de nerăbdare » etc.) A fi cuprins de un sentiment puternic, foarte viu, profund. Ard de dorința să ne vedem. CARAGIALE, O. VII 148. Dragă mi-e lelița-n gioc Cînd se leagănă cu foc... Unde-aruncă-un ochișor, Arde sufletul de dor. ALECSANDRI, P. P. 337. (Eliptic) Ard să știu cum merg pregătirile. BARANGA, I. 167. Chirilă Păun ardea acuma să spuie [vestea], REBREANU, R. I 192. ◊ E x p r. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință arzătoare după ceva, a fi preocupat de ceva, a avea chef de ceva. Uf, ce anost! Cine-i ăsta? într-un colț se-ntreabă două. «De, închipuie-ți săracul!... de povești ne arde nouă?» VLAHUȚĂ, O. A. 77. Lui nu-i arde de mîncare. ISPIRESCU, L. 262. (Rar, cu privire la persoane) Pleacă, mă!... Nu ne arde de tine. PAS, L. I 7. ◊ T r a n z. La Sebiș ori în altă parte, Mereu același dor de ducă... Mă chinuie mereu, mă arde. BENIUC, V. 16. I-am povestit necazul ce mă ardea. SADOVEANU, N. F. 179. ◊ E x p r. A arde la inimă (pe cineva) = a provoca (cuiva) o emoție puternică. Simțea că ceva îl arde la inimă. BUJOR, S. 23. ◊ Refl. (Rar, despre inimă, suflet etc.) Cînd gîndesc, mîndră, la tine, Nu mai am inimă-n mine... Puțintică ce-a rămas Mi s-a fript și mi s-a ars! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 114. Vai, vai, vai, inima mea... Mult se arde și se frige Și n-are gură să strige. JARNÎK-BÎRSEANU, D. 213. – Prez. ind. și conj. și: arz (CARAGIALE, O. I 74, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105). verb tranzitivarde

árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars verb tranzitivarde

arde v. 1. a lua foc: lemnul arde; 2. a mistui prin foc: flacăra l´a ars; 3. fig. a îndura (de o mare suferință fizică sau morală): mult îmi arde sufletul; 4. a avea căldură: bolnavul arde; 5. fam. a lovi (pe neașteptate): îi arse o palmă; 6. a avea trebuință grabnică, poftă înfocată de: îi arde cu totul de altele de cât de alaiu EM. [Lat. ARDERE]. verb tranzitivarde

a-l arde (pe cineva) instalația expr. a-i fi foame sau sete (cuiva) verb tranzitivalarde

a-l arde (pe cineva) plămânul expr. a dori să fumeze verb tranzitivalarde

a o arde expr. a lenevi, a trândăvi. verb tranzitivaoarde

a-i arde buza (după ceva) expr. a râvni (după ceva), a tânji (după ceva); a avea neapărat nevoie (de ceva) verb tranzitivaiardebuza

a-i arde pipota expr. a râvni, a tânji; a avea neapărată nevoie (de ceva) verb tranzitivaiardepipota

a o arde aiurea expr. (adol.) a vorbi mult și fără rost verb tranzitivaoardeaiurea

a-i arde ghiocul expr. (er. d. femei) a fi excitată verb tranzitivaiardeghiocul

a o arde cu tupeu expr. (deț.) a fi foarte îndrăzneț verb tranzitivaoardecutupeu

a o arde în terțe expr. a minți; a păcăli verb tranzitivaoardeînterțe

a se arde în bulan / în creț / în semering expr. (d. bărbați) a avea relații homosexuale verb tranzitivaseardeînbulan

a o arde la normal expr. (deț.) a face ceva foarte bine verb tranzitivaoardelanormal

a arde gazul de pomană expr. a lenevi, a trândăvi verb tranzitivaardegazuldepomană

a arde cămașa pe cineva expr. a fi în criză de timp verb tranzitivaardecămașapecineva

a-i arde placheul în flec expr. (intl.) a dori să plece verb tranzitivaiardeplacheulînflec