Alege sensul dorit: ard -invariabil ard -verb tranzitiv

ard definitie

credit rapid online ifn

-ÁRD, -Ă elem. „peiorativ, depreciativ”. (< fr., germ. -ard) invariabilard

ard, ars, a árde v. intr. (lat. ardére, pop. árdere, it. árdere, vfr. ardoir, pv. fr. ardre, sp. pg. arder.Ard, ardă, în vest arz, arză). Mă consum pin [!] foc: petrolu arde. Fac să ardă și să lumineze: lampa arde bine. Sufer un foc prea mare, mă ard: friptura a ars. Îs prea ferbinte, frig: cĭorba arde (vest). Mĭ-e prea cald (din pricina călduriĭ din prejur saŭ de muncă), am arșiță (de boală): copilu arde. Fig. A arde de dor, a-țĭ arde sufletu de dor, a dori cu înfocare, a-țĭ fi foarte dor. A-țĭ arde capu de treabă, a avea multă treabă, a fi foarte ocupat. A-țĭ arde de ceva, a avea gust, a-țĭ fi poftă: acuma nu-mĭ arde de joc. V. tr. Consum (fac să se consume) pin [!] foc: ĭarna asta am ars multe lemne. Cauzez usturime, ustur: uniĭ ardeĭ ard. Cauterizez: a arde o rană. Fig. Fam. A-ĭ arde cuĭva una (o palmă, o lovitură), a-ĭ trage, a-ĭ aplica (o palmă); A arde pe cineva (c' o vargă), a-l lovi, a-l croi. V. refl. Mă frig: am pus mîna pe un cărbune aprins și m' am ars. Fig. Fam. Mă păcălesc, rămîn înșelat: m' am ars cumpărînd această marfă. A te arde doru, a te arde (doru) în (la) inimă, în (la) suflet, a-țĭ fi foarte dor, a fi stăpînit de emoțiune, de melancolie ș. a. Ardă-l (saŭ arde-l-ar) focu, un blestem (de multe orĭ în glumă). verb tranzitivard

credit rapid online ifn

2) arz, ars, a árde, V. ard. verb tranzitivarz

árde (árd, árs), vb.1. A fi aprins. – 2. A mistui, a consuma prin foc. – 3. A încălzi soarele, a pîrjoli. – 4. A încălzi. – 5. A se consuma grăsimile organice, a se produce combustie internă. – 6. A avea călduri sau febră, ca urmare a arderilor din organism. – 7. A fi mistuit de focul patimii. – 8. A ustura, a durea, a produce suferință. – 9. A încălzi, a dogorî. – 10. a înșela, a trage pe sfoară, a escroca. – 11. A avea chef de ceva. – 12. A face ceva de mîntuială, a da rasol. – 13. (Arg.) A avea relații sexuale cu o femeie. – Mr. ardu, ardire, megl. ard, istr. ordu. Lat. *ardĕre, în loc de ardēre (Pușcariu 114; Candrea-Dens., 78; REW 620; DAR); cf. vegl. ardar, it. ardere, prov., v. fr. ardre (cf. v. fr. ardoirardēre), cat., sp., port. arder. Cf. arșiță, arsură. Der. ardească, s. f. (dans tipic din Bucov.), dans legat de obiceiurile populare ale focurilor de Bobotează, și al cărui nume vine de la pericolul de a-și arde hainele la care s-ar expune cei care îl joacă, dacă nu ar fi atenți (DAR nu cunoaște originea acestui cuvînt); ardei, s. m., pe care Körting 826 îl deriva de la lat. *ardivus (respins de Densusianu, Rom., XXXIII, 274) este probabil un pl. vechi de la *ardel, formație dim.; ardeia, vb. (a condimenta cu ardei); ardeietură, s. f. (boia de ardei); arzător, adj. (fierbinte, puternic, intens, palpitant). Din. rom. a trecut în. mag. árdelj „ardei” (Edelspacher 8). verb tranzitivarde

arde, ard I. v. t. 1. a fura (pe cineva) 2. a bate. 3. a condamna. II. v. r. a avea necazuri, a da de bucluc verb tranzitivarde

ÁRDE, ard vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Intranz. A se mistui prin foc, a se preface în cenușă. ◊ Tranz. (La conjunctiv, în imprecații sau formule afective) Ardă-l focul fuior, că încâlcit e! (ALECSANDRI). 2. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) fig. a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). ♦ Tranz. și intranz. A (se) consuma prin ardere. A ars multe lemne. ♦ A încinge, a încălzi. Arde cuptorul înainte de a coace pâinea. ♦ A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. Eu la joc, mama la joc, Pogacea se arde-n foc (ȘEZ.). ♦ A expune acțiunii focului (în procesul de fabricare) cărămidă, obiecte de ceramică etc. ♦ A dezinfecta un instrument. ♦ A cauteriza o rană. ♦ A distruge. Acidul sulfuric i-a ars haina. 3. Intranz. A se consuma pentru a răspândi lumină; p. ext. a fi aprins, a lumina. Lampa ardea.Fig. A luci, a străluci. Pe cerul albastru-închis ardeau stropii de aur (SADOVEANU). 4. Intranz. (Despre soare) A răspândi căldură mare; a dogori. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli. Avea... o pieliță nearsă de vânturi și soare (SADOVEANU). III. 1. Refl. A suferi o durere vie, a se răni la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a se frige. ◊ Tranz. M-ai ars cu țigara.Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. Un vânt aspru... ardea obrazurile (SADOVEANU). ♦ Tranz. Fig. A spune cuiva ceva neplăcut. ♦ Tranz. și refl. Fig. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 2. Intranz. A fi fierbinte. Simții arzând pământul (ALECSANDRI). ♦ A se înroși din cauza unei stări emotive. ♦ A avea febră. 3. Tranz. Fig. A da o lovitură. Acuși vă ard câteva jordii (CREANGĂ). ♦ (Fam.) A face ceva cu repeziciune, cu pasiune. 4. Intranz. Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... [Prez. ind. și conj. și: arz] – Lat. ardere. verb tranzitivarde

ÁRDE, ard, vb. III. I. Intranz. (Despre foc) A fi aprins. II. 1. Tranz. A da foc, a băga în foc. ◊ Expr. A arde cu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) a înfiera; a stigmatiza (pe cineva). 2. Tranz., refl. și intranz. A (se) consuma, a (se) distruge prin foc. ♦ Tranz. A strica o mâncare expunând-o prea mult la acțiunea focului. ◊ Refl. S-a ars mâncarea.Tranz. A distruge printr-o reacție chimică. 3. Tranz. și intranz. A încinge, a încălzi (tare). ♦ Tranz. A expune acțiunii focului obiecte de lut, de ceramică etc. în procesul de fabricare, pentru a le îmbunătăți proprietățile. ♦ Tranz. A dezinfecta un instrument trecându-l prin fla­cără. ♦ Tranz. A cauteriza o rană. III. Intranz. 1. A răspândi lumină; a luci, a stră­luci. Lampa arde. 2. (Despre Soare) A răspândi căldură mare; a dogori; a fi fier­binte. ♦ Tranz. și refl. A (se) bronza, a (se) pârli (prea tare). IV. 1. Refl. și tranz. A suferi sau a face să sufere o durere vie, o arsură la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a (se) frige. ♦ Tranz. A produce o senzație asemănătoare cu o arsură. 2. Tranz. Fig. A da o lovitură. I-a ars o palmă. ♦ (Fam.) A face ceva cu pa­siune. Îi arde o horă.Tranz. și refl. (Fam.) A (se) păcăli, a (se) înșela. 3. Intranz. A se înroși tare (din cauza unei stări emotive). ♦ A avea febră. ♦ Fig. A fi cuprins de un sentiment profund, puternic. ◊ Expr. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință (arzătoare); a avea dispoziția să..., a avea chef de... – Lat. ardere. verb tranzitivarde

ÁRDE, árd, vb. III. I. I n t r a n z. (Despre foc) A fi aprins. Focuri ardeau noaptea pe vîrfuri. BENIUC; V. I 56. Ard vesele flăcări pe vatră. Și-ai casei, la masă. gătiți. COȘBUC, P. II 46. Noaptea, potolit și vînăt arde focul în cămin. EMINESCU, O. I 42. Perdelele-s lăsate și lampele aprinse; în sobă arde focul, tovarăș mîngăios. ALECSANDRI, P. A. 109. II (Accentul cade pe ideea de mistuire, de consumare prin foc) 1. Intranz. A se mistui prin foc, a se preface în cenușă. Arde fabrica de oxigen! CĂLUGARU. 0. P. 407. Și colo, departe-departe, de unde izvorește Suceava, cerul e roșu, parc-ar arde o cetate. DELAVRANCEA, A. 107. Puse scîndurile pe foc, de arseră. ISPIRESCU, L. 65. Cînd or găsi motanul scrum, nu să creadă că a ars copilul. CREANGĂ, P. 175. Satul sau (țara, lumea) arde și baba se piaptănă v babă. ◊ Fig. Arde, gînd în vîlvătăi și pară! BENIUC, V. 17. În gîndu-mi trece vîntul, capul arde pustiit. EMINESCU O. I 158. ◊ (Cu subiectul neexprimat) Arde la vecin. ◊ Tranz. (La conjunctiv, în imprecații sau formule afective, adesea în forma arză) Am crîșnit: Ardă-te para focului de spîn! SADOVEANU, N. F. 71. Dar ce frumoasă se făcu Și mîndră, arz-o focul! EMINESCU, O. I 174. Ardă-l focul fuior, că încîlcit e! ALECSANDRI, T. 907. Arză-l focul de bărbat! A venit aseară beat. ALECSANDRI, p. p. 361. 2. Tranz. (Subiectul este omul) A da foc, a băga în foc. S-au sculat oamenii în toată țara, de pun foc la conace și rup hîrtiile de datorii și ard învoielile și-i taie pe boieri. DUMITRIU, B. F. 29. ♦ A produce cuiva o rană prin foc. M-ai ars cu țigara. ◊ E x p r. A arde eu fierul roșu = a) a face (unui animal) un semn cu un fier înroșit în foc; b) f i g. a înfiera, a stigmatiza. ♦ A încinge, a înfierbînta. Înainte de-a face pîinea, gospodina arde cuptorul. ♦ (Cu privire la materialul care servește la încălzire) A consuma. De-aș fi știut ca ș-amu. Nu mi-aș fi pierdut somnu. Și m-aș fi culcat devreme. N-aș fi ars atîtea lemne. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 98. ◊ I n t r a n z. Pe vatra veche ard, Pocnind din vreme-n vreme, Trei vreascuri rupte dintr-un gard. Iar flacăra lor geme. COȘBUC, P. I 191. ♦ (Cu privire la mîncare) A strica expunînd prea mult la acțiunea focului. Am ars friptura ◊ Refl. Eu la joc, mama la joc, Pogacea se arde-n foc. ȘEZ. IV 232. ♦ (Cu privire la cărămidă, la obiecte de ceramică etc.) A expune acțiunii focului (sau unei temperaturi ridicate) în procesul de fabricare. A ars cărămida. ♦ (Cu privire la un instrument medical) A dezinfecta trecînd prin flacără. Doctorul a ars in flacără arul seringii. ◊ (Cu privire la o rană) A cauteriza. ♦ (Subiectul este o substanță chimică) A distruge. Stropii de acid sulfuric i-au ars haina. 3. Intranz. (Despre materiale combustibile) A se consuma pentru a râspîndi lumină; p. ext. (despre surse de lumină sau despre lumina însăși) a fi aprins, a lumina. La postul de miliție, lumina încă mai ardea. MIHALE, O. 524. Unde, pentru far, să cat uleiul. Ca să ardă-n beznă luminos? BENIUC, V. 41. Arde-n candel-o lumină cît un sîmbure de mac. EMINESCU O. I 84. Ardeau două mari policandre. NEGRUZZI, S. I 60. ◊ Tranz În satele electrificate țăranii nu mai sînt nevoiți să ardă petrol. ◊ F i g. A luci, a străluci. Noaptea era caldă și pe cerul albastru-închis ardeau stropii de aur. SADOVEANU, O. I 292. Ard stele pretutindeni. CAMIL PETRESCU, T. II 224. Hurmuzul pămîntului ardea în salba ei de mărgăritare. EMINESCU, N. 70. ◊ (Poetic; despre ochi, privire) Ochii tineri de mirare-i ard. BENIUC, V. 59. În cerdac apăruse un bărbat de vreo treizeci de ani, cu fața suptă și ochii negri care ardeau straniu, cu mustața mică răsucită. REBREANU, R. I 93. Cînd te văd zîmbind copilărește, Se stinge atunci o viață de durere, Privirea-mi arde, sufletul îmi crește. EMINESCU, O. I 120. 4. Intranz. (Despre soare) A răspîndi căldură mare, a încălzi puternic, a dogori. Arde soarele, semn de ploaie. ◊ Tranz. A încălzi tare, a pîrli, a bronza. Avea un obraz fin, o pieliță nearsă de vînturi și de soare. SADOVEANU, O. V 384. Că am mîndră tinerea, Tinerea și gingășea, Și îi arde soarele Pieptul cu mărgelele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 20. III. (Accentul cade pe senzația usturătoare provocată de foc) 1. R e f l. A suferi o durere vie la atingerea cu focul sau cu un obiect foarte fierbinte; a se frige. De ce mi-am făcut clește? Ca să nu mă ard, zicea ea. CREANGĂ, P. 5. Cine s-a ars cu ciorbă suflă și-n iaurt. ♦ T r a n z. A produce o senzație arzătoare, usturătoare, ca de arsură. Un vînt aspru trecea prin întunecimea serii de dechemvrie, ardea obrazurile ca un brici. SADOVEANU, O. IV 152. Mă arde-n spate! zise fata. EMINESCU, I.. P. 186. F i g. Idealul social călăuzește satira artistului, îndreptîndu-i rîsul, făcînd ca acest rîs... să ardă... unde trebuie să fie ars. GHEREA, ST. CR. I 363. Și ochii mari și grei mă dor, Privirea ta mă arde. EMINESCU, O. I 172. ♦ F i g. A spune (cuiva) ceva caustic, neplăcut. Dar știi că m-ai ars... zise părintele Duhu, luîndu-și tălpășița, dunăre de mînios. CREANGĂ, A. 141. ♦ R e f L (Familiar) A se păcăli, a se înșela. V. frige. 2. I n t r a n z. A fi fierbinte, a dogori. Azi ard hainele pe mine. Mi-e greu capul ca de lut. COȘBUC, P. I 50. Subt păsurile mele simții arzind pămîntul. ALECSANDRI, P. 145. F i g. Atunci Ileana și simțește Că-i arde plînsul în priviri. COȘBUC, P. I 124. ♦ (Despre ființe, p. e x t. despre părți ale corpului lor) A avea febră; (despre ochi) a străluci de febră. Ochii îi ardeau, roșii de friguri. DUMITRIU, B. F. 26. Dar ochii-i ard în friguri și buza-i sîngerată. EMINESCU, O. I 96. Am luat-o de mînă – mîna ei ardea – și-am pus-o lîngă mine. NEGRUZZI, S. I 50. Ochii-ți ard și-ți arde fața, Ca garoafa dimineața. ALECSANDRI, P. P. 46. ♦ A se înroși, a se îmbujora din cauza unei stări emotive. Îi ard obrajii de rușine.Și-mi trec o mînă... pe-obrazul meu arzînd. MACEDONSKI, O. II 20. 3. Tranz. F i g. (Cu indicarea instrumentului acțiunii) A trage, a da o lovitură. Dascălul Chiosea... se primbla pe dinaintea băieților înarmat cu o vargă lungă, arzînd cînd pe unul, cînd pe altul, după cum i se părea. GHICA, S. 51. ◊ (Complementul instrumental devine complement direct) Puteam să nu-i ard vreo trei nuiele? BENIUC, V. 141. I-au ars o palmă bună. SBIERA, P. 260. Acuși vă ard cîteva jordii prin țolul cela de v-a trece spurcatul! CREANGĂ, A. 128. ♦ (Familiar, construit cu dativul etic) A face ceva cu repeziciune, cu pasiune. V. trage, trînti. Scriu destul de citeț. – Ia stai aici pe scaun, să-i ardem o probă. STANCU, D. 461. (Cu privire la un cîntec) Unul... sună și clopotul; altul trage buhaiul; altul mai dincolo zice de jale, ori îmi arde cîte-o horă din fluier. ȘEZ. III 180. 4. I n t r a n z. F i g. (Determinat prin « de dor », « de iubire », « de nerăbdare » etc.) A fi cuprins de un sentiment puternic, foarte viu, profund. Ard de dorința să ne vedem. CARAGIALE, O. VII 148. Dragă mi-e lelița-n gioc Cînd se leagănă cu foc... Unde-aruncă-un ochișor, Arde sufletul de dor. ALECSANDRI, P. P. 337. (Eliptic) Ard să știu cum merg pregătirile. BARANGA, I. 167. Chirilă Păun ardea acuma să spuie [vestea], REBREANU, R. I 192. ◊ E x p r. A-i arde (cuiva) de ceva = a simți o dorință arzătoare după ceva, a fi preocupat de ceva, a avea chef de ceva. Uf, ce anost! Cine-i ăsta? într-un colț se-ntreabă două. «De, închipuie-ți săracul!... de povești ne arde nouă?» VLAHUȚĂ, O. A. 77. Lui nu-i arde de mîncare. ISPIRESCU, L. 262. (Rar, cu privire la persoane) Pleacă, mă!... Nu ne arde de tine. PAS, L. I 7. ◊ T r a n z. La Sebiș ori în altă parte, Mereu același dor de ducă... Mă chinuie mereu, mă arde. BENIUC, V. 16. I-am povestit necazul ce mă ardea. SADOVEANU, N. F. 179. ◊ E x p r. A arde la inimă (pe cineva) = a provoca (cuiva) o emoție puternică. Simțea că ceva îl arde la inimă. BUJOR, S. 23. ◊ Refl. (Rar, despre inimă, suflet etc.) Cînd gîndesc, mîndră, la tine, Nu mai am inimă-n mine... Puțintică ce-a rămas Mi s-a fript și mi s-a ars! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 114. Vai, vai, vai, inima mea... Mult se arde și se frige Și n-are gură să strige. JARNÎK-BÎRSEANU, D. 213. – Prez. ind. și conj. și: arz (CARAGIALE, O. I 74, JARNÍK-BÎRSEANU, D. 105). verb tranzitivarde

árde (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. ard, imperf. 3 sg. ardeá, perf. s. 1 sg. arséi, 1 pl. árserăm; conj. prez. 3 să árdă (dar: arză-l focul); imper. 2 sg. tranz. árde, intranz. arzi, 2 pl. árdeți; part. ars verb tranzitivarde

arde v. 1. a lua foc: lemnul arde; 2. a mistui prin foc: flacăra l´a ars; 3. fig. a îndura (de o mare suferință fizică sau morală): mult îmi arde sufletul; 4. a avea căldură: bolnavul arde; 5. fam. a lovi (pe neașteptate): îi arse o palmă; 6. a avea trebuință grabnică, poftă înfocată de: îi arde cu totul de altele de cât de alaiu EM. [Lat. ARDERE]. verb tranzitivarde

a o arde expr. a lenevi, a trândăvi. verb tranzitivaoarde

a-l arde (pe cineva) instalația expr. a-i fi foame sau sete (cuiva) verb tranzitivalarde

a-l arde (pe cineva) plămânul expr. a dori să fumeze verb tranzitivalarde

a-i arde buza (după ceva) expr. a râvni (după ceva), a tânji (după ceva); a avea neapărat nevoie (de ceva) verb tranzitivaiardebuza

a o arde aiurea expr. (adol.) a vorbi mult și fără rost verb tranzitivaoardeaiurea

a-i arde pipota expr. a râvni, a tânji; a avea neapărată nevoie (de ceva) verb tranzitivaiardepipota

a o arde cu tupeu expr. (deț.) a fi foarte îndrăzneț verb tranzitivaoardecutupeu

a o arde în terțe expr. a minți; a păcăli verb tranzitivaoardeînterțe

a-i arde ghiocul expr. (er. d. femei) a fi excitată verb tranzitivaiardeghiocul

a o arde la normal expr. (deț.) a face ceva foarte bine verb tranzitivaoardelanormal

a se arde în bulan / în creț / în semering expr. (d. bărbați) a avea relații homosexuale verb tranzitivaseardeînbulan

a arde gazul de pomană expr. a lenevi, a trândăvi verb tranzitivaardegazuldepomană

a arde cămașa pe cineva expr. a fi în criză de timp verb tranzitivaardecămașapecineva

a-i arde placheul în flec expr. (intl.) a dori să plece verb tranzitivaiardeplacheulînflec

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiard

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z