ARCULÉȚ, arculețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui arc. substantiv neutruarculeț
ARCULÉȚ, arculețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui arc. – Arc + suf. -uleț. substantiv neutruarculeț
ARCULÉȚ, arculețe, s. n. (Rar) Diminutiv al lui arc (1). Luă o viță de păr din capul fetei, făcu lațuri și un arculeț, și, dîndu-le băiatului, le zise:... Cu astea să prindeți păsărele ca să aveți ce mînca. ISPIRESCU, L. 335. substantiv neutruarculeț
arculeț | nearticulat | articulat | |
nominativ-acuzativ | singular | arculeț | arculețul |
plural | arculețe | arculețele | |
genitiv-dativ | singular | arculeț | arculețului |
plural | arculețe | arculețelor |