arcui definitie

ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. – Din arc. verb tranzitivarcui

arcuí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. arcuiésc, imperf. 3 sg. arcuiá; conj. prez. 3 să arcuiáscă verb tranzitivarcui

ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Tranz. și refl. A (se) îndoi în formă de arc; a (se) încovoia. ♦ Tranz. Fig. A bate; a pedepsi. – Arc + suf. -ui. verb tranzitivarcui

ARCUÍ, arcuiesc, vb. IV. Refl. A se îndoi în formă de arc; a se încovoia. Îl văd deodată apărînd cu ochii scînteietori arcuindu-se la picioarele țîțacăi și frecîndu-se de rochia dumnisale de tafta. SADOVEANU, N. F. 34. Sprîncenele se lăsau în jos, arcuindu-se pe deasupra ochilor și subțiindu-se din ce în ce. SADOVEANU, O. VI 117. Șira spinării îi era mlădioasă încă pentru a se arcui. ANGHEL, PR. 52. ◊ I n t r a n z. (Rar) Mîna dreaptă intra, se umplea în semănătoarea atîrnată de gît, brațul drept se întindea, arcuiri frumos, și din mînă picurau pe pămînt boabele de orz bălan, ca niște mărgele. SANDU-ALDEA, D. N. 287. ♦ Tranz. A construi în formă de arc. Pod alb ați arcuit peste abise, Podind și hăul dintre fapt și vise. TOMA, C. V. 362. verb tranzitivarcui

arcuĭésc v. tr. Îndoĭ în formă de arc. V. refl. Rîu se arcuĭește, face coturĭ. verb tranzitivarcuĭesc