arcan definitie

arcán (arcáne), s. n. – Laț pentru prinderea vitelor. Tc., tăt. arkan (Miklosich, Fremdw., 175; Berneker 30; Lokotsch 102); cf. pol., rut., rus. arkan. Der. arcan(ea), s. f. (dans tipic); arcăni, vb. (a prinde cu arcanul). Miklosich, Wander., 12, consideră că pol. arkan provine din rom. mai curînd decît din tăt., ceea ce pare îndoielnic. substantiv neutruarcan

ARCÁN s. n. 1. (pl.) taină, secret, mister. ◊ loc tainic, misterios. 2. nume dat ciclurilor astrologice de proveniență egipteană. (< fr. arcane, lat. arcanum) substantiv neutruarcan

arcan, arcane, s. n. închisoare substantiv neutruarcan

ARCÁN¹, arcane, s. n. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde, a lua cu forța în armată; p. ext. a aduce, a lua cu forța. ♦ (Înv.) Funie lungă cu un laț la unul dintre capete, folosită odinioară ca armă de război și de vânat. – Tc. arkan. substantiv neutruarcan

*2) arcán n., pl. e (lat. arcánum, d. arca, ladă). Pl. Secret, mister: a pătrunde în arcanele oculteĭ. substantiv neutruarcan

ARCÁN², arcane, s. n. (Înv.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Fr. arcane. substantiv neutruarcan

1) arcán n., pl. e (rut. rus. tăt. turc. arkan). Laț de prins caiĭ, în vechime întrebuințat și în bătălie. Prins cu arcanu, se zice ironic despre un ofițer saŭ funcționar de moda veche saŭ care face impresiunea că e pus cu de-a sila într' o funcțiune, pin [!] aluziune la modu de recrutare de odinioară. Un dans popular în Munt., numit și arcaná (Vrancea) și -neá (Trans. Bucov.), f., pl. ale, ele. substantiv neutruarcan

!arcán (laț) (pop.) s. n., pl. arcáne substantiv neutruarcan

arcan n. Mold. 1. odinioară, funie răsucită din păr de cal (întrebuințată ca armă de atac): de Litfeni un buzdugan, de Unguri un arcan AL.; 2. azi, funie lungă cu un ochiu de prins caii: crește cai sălbatici și-i prinde cu arcanul AL.; 3. V. arcana. [Turc. ARKAN, funie, laț: termen special Moldovei și de origină tătărească]. substantiv neutruarcan

arcan n. secret, mister: arcanele științei. substantiv neutruarcan

ARCÁN¹, arcane, s. n. 1. Laț pentru prinderea sau pentru priponirea animalelor, în special a vitelor. ◊ Expr. A prinde cu arcanul = (în trecut) a prinde (cu ajutorul arcanului) și a lua cu forța în armată; a arcăni; p. gener. a aduce, a lua cu forța. 2. (Art.) Dans popular românesc, asemănător cu sârba; melodie după care se exe­cută acest dans. – Din tăt., ucr. arkan. substantiv neutruarcan

ARCAN², arcane, s. n. (Livr.; mai ales la pl.) Taină, secret. ♦ Loc tainic, ascuns. – Din fr. arcane. substantiv neutruarcan

ARCÁN², arcane, s. n. (Franțuzism învechit; mai ales la pl.) Taină, secret. Această argumentație păcătuiește mai întîi prin faptul că, numai străbătînd în arcanele cele mai de pe urmă ale naturii, se va putea să i se smulgă de om toate bucuriile sufletești. MACEDONSKI, O. IV 129. Abia unul dintre corifeii științei romînești, veneratul părinte Timotei Cipariu, a reușit... să pătrunză în arcanele străvechii literaturi naționale. ODOBESCU, S. II 400. ♦ F i g. Loc ascuns, tainic. În arcane de pădure întuneric ce spăimîntă. Frunza trece lîngă frunză și copac lîngă copac. MACEDONSKI, O. I 115. substantiv neutruarcan

ARCÁN¹, arcane, s. n. Laț pentru prinderea sau pentru priponitul vitelor. Zaporojenii au prins cu arcanele cîțiva harmasari tineri. SADOVEANU, N. P. 272. Văcarii împresurați de cîni umblau călări, alergau înainte, se întorceau, ghioagele și arcanele zburau prin rumeneala inserării și aduceau la cîrduri vitele fugare. SADOVEANU, O. I 268. Spune, spune, barbă sură, Căișorii cum se fură, Cum se iau din bătătură Pe negură Și pe brumă ? – Cu ochiul arcanului. TEODORESCU, P. P. 299. ◊ Expr. A prinde sau a ochi (pe cineva) cu arcanul = (în trecut, în regimul feudal) a prinde, a lua cu forța în armată; fig. a aduce, a lua (pe cineva) cu forța. Umblam și eu, ca tot ciobanul, Cu fluierul pe lîngă oi, Cînd ne ochiră cu arcanul Pe mine și-ncă pe vreo doi. IOSIF, V. 83. Pe bădița Vasile îl prinsese la oaste cu arcanul, îl cetluiau acum zdravăn și-l puneau în câtuși, să-l trimeată la Piatra. CREANGĂ, A. 8. ♦ (Învechit) Funie lungă cu un laț la unul din capete, folosită odinioară ca armă de război. Toți călări și înarmați Cu săgeți, cu buzdugane Și la brîie cu arcane. ALECSANDRI, P. P. 207. substantiv neutruarcan