arac definitie

arác (aráci), s. m. – 1. Par pentru susținerea viței de vie. – 2. Țăruș. – Var. harac, (h)arag. Mr. harac. Ngr. χαράϰι (Roesler 586; DAR); cf. tc. herek, bg. harak – Der. arăci, vb. (a pune araci). substantiv masculinarac

ARÁC s. n. băutură alcoolică foarte tare, rachiu din orez sau din plante suculente bogate în zahăr. (< fr. arac, engl. arrack) substantiv masculinarac

ARÁC, araci, s. m. Par lung care servește la susținerea viței de vie și a altor plante agățătoare. [Var.: harác, harág s. m.] – Ngr. haraki. substantiv masculinarac

1) arác, V. harag. substantiv masculinarac

*2) arác n., pl. urĭ (fr. arack, d. ar. arak. V. rachiŭ). Rachiŭ de orez. substantiv masculinarac

arác s. m., pl. aráci substantiv masculinarac

arac m. par subțire de sprijinit vița de vie sau o ramură de arbore. [Gr. mod. HARAKI]. V. arag. substantiv masculinarac

ARÁC, araci, s. m. Par lung care servește la susținerea viței-de-vie și a altor plante agățătoare. [Var.: harác, harág s. m.] – Din ngr. haráki. substantiv masculinarac

ARÁC, araci, s. m. Par lung care se înfige în pămînt, servind la susținerea viței de vie și a altor plante agățătoare. Vițele stăteau în aer, legate de araci cu zecile lor de cîrcei. DUMITRIU, N. 249. Viile se mlădiau încărcate cu ciorchini, pe aracii plecați puțin de greutatea rodului. DELAVRANCEA, S. 215. – Variante: harác (TEODORESCU, P. P. 315), harág (CAMILAR, N. I 266, SADOVEANU, Z. C. 149, ALECSANDRI, P. P. 149) s. m. substantiv masculinarac

harác și (maĭ des) harág m. (ngr. haráki, hárakas, băț, linie, d. vgr. harax, hárakos, harag, d. harásso, imprim; turc. herek, bg. harak. V. haracĭ, hereghie, caracter). Riglă, linie de liniat pe hîrtie (Vechĭ). Băț înfipt în pămînt de sprijinit vița saŭ alte plante agățătoare. – Spre Olt arac. substantiv masculinharac