arababură definitie

arababúră s. f. – Dezordine, încurcătură, scandal. – Var. harababură, (h)alababură. Tc. anababulla, sau ngr. ἀλλαμπάμπολλα, cu var. ἀναμπαμποῦλα și ἀναμπουμποῦλα (DAR). Pare a fi creație expresivă, comună și altor limbi; cf. lat. med. baburra „nebunie” (Du Cange; Castro 174), ngr. βαβοῦρα cu același sens, ven. alabalá „în chip confuz”, sp. zurriburri. substantiv femininarababură

ARABABÚRĂ s. f. v. harababură. substantiv femininarababură

arababură f. 1. amestecătură, claie peste grămadă; 2. fig. încurcătură. [Gr. mod. ALABABULA = venețian alababala, întrún mod confuz, termen de origină onomatopeică]. substantiv femininarababură

ARABABÚRĂ s. f. v. harababură. substantiv femininarababură

HARABABÚRĂ, harababuri, s. f. Dezordine, învălmășeală, încurcătură; gălăgie, scandal. [Var.: arababúră s. f.] – Cf. tc. ana babulla. substantiv femininharababură

HARABABÚRĂ, harababuri, s. f. Dezordine, învălmășeală (însoțite de zgomot), scandal. (Atestat în forma arababură) În circiumă e arababură mare. DELAVRANCEA, S. 6. Intră în casă și văzu o arababură de nu-i mai da nimeni de căpătîi. ISPIRESCU, L. 350. – Variantă: arababúră s. f. substantiv femininharababură

arababúra și (ob.) harababúra adv. (ngr. allabábulla, d. ven. alababalá, arababura. Cp. și cu turc. alaǧa bulaǧa, amestecătură de colorĭ [!]). Fam. Alandala, fără ordine, talmeș-balmeș. S. f., pl. ĭ. Mare amestecătură: ce arababură! – În Cov. și bar-. În Ĭal. brambura, adandala, vraiște. În Trans. (Hațeg) bámbura: a bate bambura, a umbla haĭmana. V. hălămujdíe. temporararababura

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiarababură

arababură		nearticulat	articulat
nominativ-acuzativ	singular	arababură	arababura
nominativ-acuzativ	plural	arababuri	arababurile
genitiv-dativ	singular	arababuri	arababurii
genitiv-dativ	plural	arababuri	arababurilor

Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z