arătător definitie

ARĂTĂTÓR, arătătoare, s. n. 1. Lamă îngustă (de la instrumentele de măsurat) care indică greutatea, direcția, timpul etc.; indicator. 2. Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător. – Din arăta + suf. -(ă)tor. substantiv neutru arătător

arătătór, -oáre adj. Care arată: degetu arătător. S. n. Indicator: arătătoru căilor ferate. substantiv neutru arătător

arătătór s. n., pl. arătătoáre substantiv neutru arătător

arătător a. care arată: degetul arătător. substantiv neutru arătător

ARĂTĂTÓR, arătătoare, s. n. 1. Indicator (de la instrumentele de măsurat) care arată greutatea, direcția, timpul etc. 2. Degetul al doilea de la mână (cu care se arată). ◊ (Adjectival) Deget arătător.Arăta + suf. -ător. substantiv neutru arătător

ARĂTĂTÓR1, arătătoare, s. n. Lamă subțire și îngustă (de la aparatele și instrumentele de măsură) care indică greutatea, direcția, timpul etc.; indicator, ac, limbă. Arătătorul cîntarului indică 200 gr. substantiv neutru arătător

ARĂTĂTÓR2, -OÁRE, arătători, -oare, adj. (În expr.) Deget arătător (și substantivat, n.) = degetul al doilea de la mînă, așezat între cel mare și cel mijlociu. Lelea Ileana își culegea cu arătătorul drept lacrimile. SADO-VEANU, N. F. 82. Ne-am împuns fiecare vîrful degetului arătător. SADOVEANU, N. F. 36. O mînă i se sprijină ușor de un album întredeschis cu arătătorul. BASSARABESCU, V. 40. substantiv neutru arătător

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului arătător

arătător   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular arătător arătătorul
plural arătătoare arătătoarele
genitiv-dativ singular arătător arătătorului
plural arătătoare arătătoarelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z