Alege sensul dorit: apus -adjectiv apus -substantiv neutru

apus definitie

APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna; stins, trecut. Vremuri apuse.V. apune. adjectivapus

apús (asfințit) s. n., pl. apúsuri adjectivapus

*Apús (regiune) s. propriu n. adjectivapus

APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna. Vremuri apuse.V. apune. adjectivapus

APÚS2, -Ă, apuși, -se, adj. Dispărut pentru totdeauna, stins, trecut. Obrazul la pămînt l-am pus Să-mi amintesc de-un dor apus. BANUȘ, în POEZ. N. 27. Rîul sfînt ne povestește... despre vremi apuse, sure. EMINESCU, O. I 44. adjectivapus

apús n., pl. e. Apunere, disparițiune: apusu viețiĭ. Occident, vest: corabia merge spre apus. Punctu cardinal (regiunea) spre care apune soarele (occidentu, vestu): corabia merge spre apus. Țările din partea spre care apune soarele: ce a scos din voĭ Apusu cînd nimic nu e de scos (Em.)? substantiv neutruapus

apus n. 1. apunere treptată a stelelor: pe la apus de soare; 2. regiunea cerului unde apun stelele; 3. unul din cele patru puncte cardinale: vânt de apus; fig. și Apusul își împinse toate neamurile incoace EM.; 4. fig. disparițiune treptată: la apusul vieții; 5. scăpătare, decadență: turnul, trist martur l´al nostru trist apus GR. AL. substantiv neutruapus

APÚS1, apusuri, s. n. (În opoziție cu răsărit) 1. Faptul de a apune; trecerea unui astru sub orizont; apunere. Apus de soare. ◊ Ziua de 1 Mai fusese frumoasă pînă la apusul soarelui, dar de aci înainte cerul se întunecă. BOLINTINEANU, O. 413. ◊ F i g. Încă mi-aduc aminte de groaza ce simțeam, Cînd la apusul zilei scheletul lor [al ruinelor] priveam. ALEXANDRESCU, P. 149. ♦ Priveliște oferită de soare cînd apune. O fîșie de apus se deșiră peste Dunăre. SAHIA, N. 40. Puternic suflă vîntul tomnatec! Apusurile erau ca sîngele și parcă înroșeau și pămîntul. GÎRLEANU, L. 41. Curînd scăpată și soarele după cele mai de pe urmă trepte ale apusului. HOGAȘ, M. N. 168. 2. Loc pe orizont unde apune soarele (unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului); p. ext. regiune unde apune soarele; vest. Flacără roșie... rumenește zarea-nfiorată Din răsărit pînă-n apus. BENIUC, V. 84. Steteam la colibă, pe prunduri, Privind peste mare-n apus, Năvalnice neguri de seară Veniră, urcîndu-se-n sus. IOSIF, T. 137. Din apus Se răsfira fierbînd un nor De-un rece vînt adus. COȘBUC, P. I 233. ◊ Expr. (Rar) A vorbi una de la răsărit și alta de la apus = a vorbi incoerent, fără șir. (Rar) A sta cu un picior la răsărit și cu altul la apus = a fi nestatornic, a nu avea domiciliu stabil. 3. Timpul zilei cînd apune soarele; asfințit, scăpătat. Iar cel ungurean Și cu cel vrîncean, Mări, se vorbiră, Ei se sfătuirâ Pe l-apus de soare Ca să mi-l omoare Pe cel moldovan. ALECSANDRI, P. P. 1. 4. Occident. Patru veacuri de contact cu Apusul... n-a dat masei populației africane nimic bun. CONTEMPORANUL, S. II, 1950, nr. 170, 11/3. 5. F i g. Declin, decădere, prăbușire. Puterea colosală a romanilor începu a se pleca spre apus. NEGRUZZI, S. I 201. substantiv neutruapus

APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului și aflat la 90° de punctul sud (în direcția mișcării acelor unui ceasornic); p. ext. loc pe orizont, regiune unde apune soarele; vest. ♦ Nume generic dat statelor din vestul Europei și din America; Occident. 3. Timp al zilei când apune soarele; asfințit. ♦ Fig. Declin, decădere. – V. apune. substantiv neutruapus

APÚS1, apusuri, s. n. 1. Trecere a unui astru sub orizont; priveliște oferită de Soare când apune. 2. Unul dintre cele patru puncte cardinale, opus răsăritului, vest; p. ext. loc pe orizont, regiune, țară situată spre acest punct cardinal, Occident, Vest. 3. Timp al zilei când apune Soarele; asfințit. 4. Fig. Declin, decădere, dispariție. – V. apune. substantiv neutruapus

apún, apús, a apúne v. intr. (lat. appónere; it. apporre, pv. apondre, vsp. aponer, pg. appôr. V. pun). Dispar supt orizont (vorbind despre astre): soarele apune. Fig. Decad, scad, dispar: cîte gloriĭ apuse! verbapun

apúne (apún, apús), vb.1. (Despre soare și aștri) A asfinți, a scăpăta. – 2. A decădea, a fi în declin. – 3. A pieri, a muri. – Mr. apun. Lat. appōnĕre „a împreuna” (Șeineanu, Semasiol., 181; Pușcariu 104; Candrea-Dens., 1462; REW 551; DAR); cf., cu alte sensuri, it. apporre, v. prov. apondre, v. sp. aponer, port. apôr. Semantismul rom. se explică printr-o fază intermediară „a (se) pune sub” sau „a coborî”, care se mai păstrează în mr. (casă apusă „casă joasă”). Sensul primitiv s-a conservat în gal. din Lubián apor „a înjuga boii”. Pentru uzul rom., rom. preferă vb. simplu, cf. it. ponente, sp. poniente, ponerse el sol, port. poente. Der. apus, s. n. (asfințit de soare; occident); apusean, adj. (occidental). Expresia soare apune a trecut în ngr. σορουπώνει „noaptea cade”, cf. alb. serpont „crepuscul” (Meyer 381). verbapune

APÚNE, apún, vb. III. Intranz. 1. (Despre soare, lună, stele; la pers. 3) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ◊ Expr. A-i apune (cuiva) steaua = a decădea. 2. Fig. A fi în declin, a pieri; a muri. – Lat. apponere. verbapune

apúne (a ~) vb., ind. prez. 3 sg. apúne, perf. s. 3 sg. apúse, 3 pl. apúseră; conj. prez. 3 să apúnă; ger. apunấnd; part. apús verbapune

apune v. 1. a trece sub orizont (de soare); 2. fig. a scădea, a dispare treptat: ca un astru el apune EM. și anii mei tineri apun în mormânt BOL. [Lat. APPONERE, a pune jos (acest sens și în macedo-română), specializat la apunerea sau disparițiunea astrelorj. verbapune

APÚNE, pers. 3 apúne, vb. III. Intranz. (Despre aștri) A dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. ♦ Fig. A-și pierde întreaga strălucire, putere, faimă etc., a dispă­rea pentru totdeauna. ◊ (Fam.; în expr.) A(-i) apune steaua (cuiva) = a-și pierde poziția, faima; a decădea. – Lat. apponere. verbapune

APÚNE, apún, vb. III. I n t r a n z. (Despre soare, lună, stele, în opoziție cu r ă s ă r i) 1. A înclina spre apus, a dispărea sub orizont; a asfinți, a scăpăta. În fața noastră soarele apune, valea se umple de umbră. VLAHUȚĂ, 0. A. 426. Pe cînd oastea se așază, iată soarele apune. EMINESCU, O. I 148. Cine are dor pe lume Știe luna cînd apune. ȘEZ. III 60. 2. F i g. A fi în declin, a decădea; a dispărea, a pieri; (despre oameni) a muri. De voi apune, Una doar mă rog: Fulger să-ncunune Creștetu-mi cu foc. BENIUC, V. 58. Tudor Vladimirescu... apusese între Golești și Tîrgoviște, în zarea însîngerată a trădării. GALACTION, O. I 275. ◊ Expr. A-i apune (cuiva) steaua = a i se termina epoca de glorie, a decădea; a pieri. verbapune

soáre-apúne n. fără pl. Pop. Rar. Apus, vest. verbsoareapune

soare-apune n. apus: a cutreera țara dela soare-răsare la soare-apune. verbsoareapune

soáre-apúne (pop.) s. m. verbsoare-apune

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiapus

apus  adjectiv nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apus apusul
plural apusuri apusurile
genitiv-dativ singular apus apusului
plural apusuri apusurilor
apus  adjectiv masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apus apusul apu apusa
plural apuși apușii apuse apusele
genitiv-dativ singular apus apusului apuse apusei
plural apuși apușilor apuse apuselor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z