aproba definitie

*aprób, a -á v. tr. (lat. áprobo, -áre. V. probez). Consimt, admit: a aproba un credit. Îmĭ place, apreciez favorabil: a aproba o faptă. verb tranzitivaprob

aprobá (aprób, aprobát), vb. – A încuviința ceva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. Lat., it. approbare (sec. XIX). – Der. (din fr.) aprobativ, adj.; aprobator, adj.; dezaproba, vb. verb tranzitivaproba

APROBÁ vb. I. tr. A încuviința o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. [P.i. aprób. / < lat. approbare]. verb tranzitivaproba

APROBÁ vb. tr. a încuviința o acțiune, o părere etc.; a-și da consimțământul, a fi de acord. ◊ a rezolva favorabil. (< lat. approbare) verb tranzitivaproba

APROBÁ, aprób, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere etc.; a fi de acord, de aceeași părere cu cineva. ♦ A consimți în mod oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Expr. (Refl.) Se aprobă, formulă (scrisă) prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere etc. – Lat. lit. approbare. verb tranzitivaproba

aprobá (a ~) (a încuviința) (a-pro-) vb., ind. prez. 3 apróbă verb tranzitivaproba

aprobà v. 1. a consimți, a încuviința; 2. a judeca demn de laudă. verb tranzitivaprobà

APROBÁ, aprob, vb. I. Tranz. A încuviința o acțiune, o părere, o propunere etc. a cuiva, a fi de aceeași părere cu cineva; a rezolva în mod favorabil cererea, propunerea etc. cuiva. – Din lat. approbare. verb tranzitivaproba

APROBÁ, aprób, vb. 1. Tranz. (Cu privire la o acțiune, la o părere exprimată, p. e x t. la o persoană) A socoti bun, a încuviința; a fi de acord, de aceeași părere cu..., a consimți la... Culai, tu grăiești ca un bărbat cuminte, l-a aprobat tovarășa noastră. SADOVEANU, N. F. 118. Fie cum zice Marțial în privința pasării! dar cît despre iepure, să mă ierte domnia-lui; eu... nu aprob zisele poetului. ODOBESCU, S. III 25. R e f l. pas. Întrebările... s-au aprobat de toată adunarea. NEGRUZZI, S. I 12. ◊ Intranz. Toți aprobară din cap. REBREANU, R. I 133. ♦ A da consimțămîntul oficial la ceva printr-un act autentic. Ministerul i-a aprobat cererea. ◊ Refl. pas. Se aprobă, formulă, de obicei scrisă, prin care o autoritate rezolvă favorabil o cerere, un deviz etc. verb tranzitivaproba