aplicare definitie
- Vezi aici mai multe sinonimeaplicare
- Vezi aici mai multe rimeaplicare
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuap
- Vezi aici mai multe cuvinte care incep cuapl
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cure
- Vezi aici mai multe cuvinte care se termina cuare
APLICÁRE s.f. Acțiunea de a (se) aplica și rezultatul ei; aplicație. ♦ (Fig.) Aptitudine, înclinație; talent. [< aplica]. substantiv femininaplicare
APLICÁRE, aplicări, s. f. Acțiunea de a (se) aplica și rezultatul ei. ♦ Fig. Aptitudine, talent. substantiv femininaplicare
aplicáre (a-pli-) s. f., g.-d. art. aplicắrii; pl. aplicắri substantiv femininaplicare
APLICÁRE, aplicări, s. f. Acțiunea de a aplica și rezultatul ei. – V. aplica. substantiv femininaplicare
APLICÁRE, aplicări, s. f. Acțiunea de a (s e) aplica și rezultatul ei. 1. (Adesea în construcție cu verbul « a pune ») Punere în practică, realizare concretă; folosire. Punerea în aplicare a propunerilor Partidului Comunist Romîn pentru îmbunătățirea situației economice a țării ne-a adus o serie de succese serioase atît în domeniul industrial cît și în domeniul financiar. GHEORGHIU-DEJ, ART. CUV. 145. La Bălcescu problemele filozofice nu pot fi desprinse de aplicarea lor concretă la anumite probleme. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 5, 5/5. Am avut ocaziunea de apune în aplicare învățăturile și povețile ce se găsesc în cartea ta. ODOBESCU, S. I 42. 2. Punere a unui lucru peste altul (pentru a-l fixa sau pentru a lăsa o întipărire). 3. F i g. (Învechit) Aptitudine, talent, aplicație (3). Aplicarea îmi lipsește și n-am darul însemna. A strica și a preface cite sînt de îndreptat. ALEXANDRESCU, P. 49. substantiv femininaplicare
*aplicațiúne f. (lat. applicátio, -ónis). Acțiunea de a aplica. Fig. Atențiune continuă: aplicațiune la studiŭ. Adaptarea uneĭ maxime, a unuĭ precept: aplicațiunea unuĭ principiŭ. Școală de aplicațiune, alăturată pe lîngă alta (militară saŭ pedagogică) p. completarea instrucțiuniĭ profesionale. – Și -áție și -áre. substantiv femininaplicațiune
*aplíc, a -á v. tr. (lat. ápplico, -áre; fr. appliquer. V. aplec). Pun, potrivesc, adaug, lipesc: a aplica uneĭ haĭne o căptușeală, unuĭ zid tencuĭală, un afipt [!] pe zid. Pun: a aplica cuĭva o cataplazmă. Daŭ: a aplica cuĭva un remediŭ, (fig.) o palmă. Întrebuințez: a aplica o procedură. Îndrept: a-țĭ aplica spiritu la studiu naturiĭ. Pun o știință în serviciu alteĭa: a aplica geometriiĭ algebra. V. refl. Mă dedaŭ: a te aplica la o știință, uneĭ științe. verb tranzitivaplic
aplicá (a ~) (a-pli-) vb., ind. prez. 3 aplícă verb tranzitivaplica
APLICÁ vb. I. 1. tr. A face (un lucru) să adere, să se lipească de ceva. 2. tr. A pune în practică; a folosi. ♦ A face, a administra (un tratament medical). 3. tr. A raporta un principiu general la ceva, a compara cu ceva. 4. refl. (Rar) A se dedica, a se consacra. [P.i. aplic. / < fr. appliquer, cf. it. applicare < lat. applicare]. verb tranzitivaplica
APLICÁ vb. I. tr. 1. a face (un lucru) să adere, să se lipească de ceva. 2. a pune în practică. ◊ a administra (un tratament medical). 3. a raporta un principiu general la ceva. II. refl. (rar) a se dedica, a se consacra. (< fr. appliquer, lat. applicare) verb tranzitivaplica
aplica, aplic v. i. a participa la un concurs organizat pentru acordarea unei burse sau ocuparea unui post vacant verb tranzitivaplica
APLICÁ, aplíc, vb. I. 1. Tranz. A pune pe (sau peste) ceva un lucru, făcându-l să adere, să se prindă, să se întipărească. 2. Tranz. A pune în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica o teorie. A aplica un tratament. ◊ Expr. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. Tranz. A raporta un principiu general la ceva, a potrivi cu un caz dat sau particular. 4. Refl. (Franțuzism) A se dedica, a se consacra. – Fr. appliquer (lat. lit. applicare). verb tranzitivaplica
aplicà v. a pune un lucru peste altul; 2. a pune în practică, a întrebuința: a aplica o lege; 3. a pune o știință în serviciul alteia: a aplica geografiei astronomia; 4. a se deda: se aplică medicinei. verb tranzitivaplicà
APLICÁ, aplíc, vb. I. Tranz. 1. A pune un lucru pe (sau peste) altul pentru a le fixa, a le uni, a face din ele un corp comun. 2. A pune ceva în practică; a întrebuința, a folosi; a face, a administra. A aplica un procedeu. A aplica un tratament. ◊ Loc. vb. A aplica (cuiva) o corecție = a pedepsi cu bătaia (pe cineva). 3. A administra (un tratament medical). 4. A raporta un principiu general la un caz concret, particular. – Din fr. appliquer, lat. applicare. verb tranzitivaplica
Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiaplicare
| aplicare substantiv feminin | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | aplicare | aplicarea |
| plural | aplicări | aplicările | |
| genitiv-dativ | singular | aplicări | aplicării |
| plural | aplicări | aplicărilor | |