Alege sensul dorit: apendice - substantiv masculin apendice - substantiv neutru

apendice definitie

APÉNDICE s.n. 1. Parte a unui lucru, a unui organ etc., care se prezintă ca o prelungire, ca o completare a acestuia. ♦ Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. 2. Prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec. ♦ Parte lipită de un organ. 3. Supliment, adaos la o lucrare; anexă. [Acc. și apendíce, pl. -ce, (s.m.) -ci. / < fr., it. appendice, cf. lat. appendixadaus, ceva atârnat]. substantiv masculin apendice

APÉNDICE s.n. 1. Parte a unui lucru, a unui organ etc., care se prezintă ca o prelungire, ca o completare a acestuia. ♦ Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. 2. Prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec. ♦ Parte lipită de un organ. 3. Supliment, adaos la o lucrare; anexă. [Acc. și apendíce, pl. -ce, (s.m.) -ci. / < fr., it. appendice, cf. lat. appendixadaus, ceva atârnat]. substantiv neutru apendice

APÉNDICE/APENDÍCE s. n. 1. prelungire a intestinului gros, care pornește de la cec2. 2. organ al unor aparate anatomice la artropode, arahnide, crustacee etc. 3. parte a unui lucru ca o prelungire a acestuia. ◊ element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. 4. supliment, adaos la o lucrare; anexă. (< fr. appendice, lat. appendix) substantiv neutru apendice

APÉNDICE, apendice, s. n. 1. Mică prelungire a tubului intestinal în partea de jos a cecului. 2. Parte secundară a unui organ sau a unui lucru, care se prezintă ca o prelungire și completare a acestuia. 3. Adaos la o publicație; anexă, supliment. [Acc. și: apendíce] – Fr. appendice (lat. lit. appendix, -icis). substantiv neutru apendice

apéndice1 (adaos) s. n., pl. apéndice substantiv neutru apendice

*apendíce n., pl. tot așa, (lat. appéndix, appéndicis; fr. appendice). Suplement la sfîrșitu uneĭ lucrărĭ. Orĭ-ce parte care servește ca prelungire a părțiĭ principale. Anat. Apendicele vermiform saŭ cecal, o prelungire ca un mic deget de mănușă (4-12 centimetri) la partea de jos a intestinuluĭ gros. – Fals apéndice. substantiv neutru apendice

!apendíce/apéndice2 (prelungire a intestinului) s. n., pl. apendíce/apéndice substantiv neutru apendice

apendice n. 1. partea dependentă de una principală; 2. supliment la sfârșitul unei opere, adaos; 3. Anat. apendicele cecumului în forma unui deget de mănușă. substantiv neutru apendice

APÉNDICE, apendice, s. n. 1. (În forma accentuată apendíce) Mică prelungire a tubului intestinal, în partea de jos a cecului2. 2. Parte secundară a unui obiect, care se prezintă ca o prelungire sau ca o completare a acestuia. 3. Adaos, anexă, supli­ment la o publicație. 4. (Fon.) Element fonic suplimentar care însoțește articulația unui sunet. [Acc. și: apendíce] – Din fr. appendice, lat. appendix, -icis. substantiv neutru apendice

APÉNDICE s. n. 1. Parte secundară a unui organ sau a unui lucru, care se prezintă ca o prelungire și completare a acestuia. Acest apendice al șirei spinării (= coada) are și el o însemnătate. ODOBESCU. S. III 43. ◊ Fig. Fără un astfel de partid [marxist-leninist] clasa muncitoare ar fi fost condamnată să joace rolul de apendice al burgheziei. CONTEMPORANUL, S. II, 1948, nr. 105, 1/1. 2. Mică prelungire, sub formă de sac înfundat, a tubului intestinal, aflată în partea de jos ă cecului. 3. Parte suplimentară, finală, a unei publicații; supliment, anexă, adaos. În apendicele lucrărilor științifice se dau indicații bibliografice. – Accentuat și; (1) apendíce. substantiv neutru apendice

Sinonime, declinări si rime ale cuvantului apendice

apendice   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apendice apendicele
plural apendici apendicii
genitiv-dativ singular apendice apendicelui
plural apendici apendicilor
apendice   substantiv masculin nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular apendice apendicele
plural apendici apendicii
genitiv-dativ singular apendice apendicelui
plural apendici apendicilor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z