aparență definitie

aparént adj. m., pl. aparénți; f. aparéntă, pl. aparénte adjectivaparent

aparent a. 1. ce apare, ce bate la ochi: vizibil, evident; 2. care nu e real: mișcarea aparentă â soarelui. adjectivaparent

APARÉNT adj. 1. Nereal, imaginar; fals. 2. Evident, vizibil. ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă fină, de culoare uniformă, care rămâne netencuită și este folosită la fațade. // adv. În aparență. [Cf. fr. apparent, lat. apparens]. adjectivaparent

APARÉNT, -Ă I. adj. 1. nereal, imaginar; fals. 2. evident, vizibil. II. adv. în aparență. (< fr. apparent, lat. apparens) adjectivaparent

APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Nereal, imaginar. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. (Rar) Care se vede; vădit, vizibil, evident. În Iași [în 1848]... agitațiunea era mai aparentă (GHICA). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă de calitate superioară, care nu este tencuită sau acoperită cu alt material la alcătuirea unei zidării. – Fr. apparent (lat. lit. apparens, -ntis). adjectivaparent

*aparént, -ă adj. (lat. appárrens, -éntis; fr. apparent. V. trans-parent). Care apare, vizibil, care ĭese la iveală: persoană aparentă. Ireal, care pare fără să fie: mișcarea aparentă a soarelui. adjectivaparent

APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. Care este altfel decât pare la prima vedere, care este doar în aparență așa cum se arată. Liniște aparentă. ♦ (Adverbial) În aparență. 2. (Franțuzism) Care apare cu claritate (privirii, minții). ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă specială destinată zidirii unor fațade care nu se acoperă cu tencuială. – Din fr. apparent, lat. apparens, -ntis. adjectivaparent

APARÉNT, -Ă, aparenți, -te, adj. 1. (în opoziție cu real) Nereal, imaginar. V. înșelător, fals. Liniște aparentă. ◊ (Adverbial) În aparență. Aparent, ai dreptate. 2. (În opoziție cu ascuns, invizibil) Care apare, se vede, iese la iveală; evident, vizibil. Afecțiunile cardiace nu sînt întotdeauna aparente. ◊ În Iași... agitațiunea era mai aparentă, se lucra mai pe față. GHICA, S. 153. ◊ Cărămidă aparentă = cărămidă fină, de culoare uniformă, care rămîne netencuită și se întrebuințează la zidăriile fațadelor. adjectivaparent

APARÉNȚĂ s.f. Ceea ce pare pe din afară ; înfățișare, manifestare exterioară evidentă a lucrurilor. ◊ În aparență = judecând după exterior ; a salva aparențele = a da (unui lucru, unei situații) o înfățișare care să ascundă o defecțiune internă. [Var. (înv.) aparință s.f. / cf. fr. apparence, it. apparenza, lat. t. apparentia]. substantiv femininaparență

APARÉNȚĂ s. f. înfățișare, manifestare exterioară evidentă, uneori înșelătoare. ♦ în ~ = la prima vedere. (< fr. apparence, lat. apparentia) substantiv femininaparență

APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară, vizibilă și adeseori înșelătoare a unui lucru, a unei ființe sau a unui fenomen. ◊ Loc. adv. În aparență = judecând după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă un rău lăuntric. – Fr. apparence (lat. lit. apparentia). substantiv femininaparență

aparénță s. f., g.-d. art. aparénței; pl. aparénțe substantiv femininaparență

aparență f. ceea ce-i aparent: aparențele sunt înșelătoare; în aparență, judecând după exterior. substantiv femininaparență

*aparénță f., pl. e (lat. apparentia, fr. apparence). Înfățișare, calitatea de a fi aparent (distins): om cu aparență, om fără aparență. Înfățișare falsă, părere, irealitate: toate acestea-s numaĭ aparențe. A salva aparențele, a acoperi față de lume ceĭa ce nu vreĭ să apară. În aparență, după cum se pare, după înfățișare: lucru ușor în aparență, dar greŭ în realitate. substantiv femininaparență

APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Înfățișare exterioară (și adesea neconformă cu realitatea) a cuiva sau a ceva. ◊ Loc. adv. În aparență = după exterior, la prima vedere. ◊ Expr. A salva aparențele = a reuși să dea unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă o realitate neplăcută. – Din fr. apparence, lat. apparentia. substantiv femininaparență

APARÉNȚĂ, aparențe, s. f. Manifestarea esenței obiectelor și a fenomenelor în caracterele accesibile în mod nemijlocit percepției senzoriale; partea exterioară, vizibilă, a unui lucru, a unei ființe sau a unui fenomen; înfățișare, față. Aparențele înșală adeseori. ◊ Loc. adv. În aparență = judecînd după exterior. ◊ Expr. A salva aparențele = a da unui lucru, unei situații etc. o înfățișare care să ascundă un rău lăuntric. Deși era mîniat pe el, îi zîmbea, căutînd să salveze aparențele. substantiv femininaparență

Sinonime,declinări si rime ale cuvantuluiaparență

aparență   nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular aparență aparența
plural aparențe aparențele
genitiv-dativ singular aparențe aparenței
plural aparențe aparențelor
Lista de cuvinte: a ă b c d e f g h i î j k l m n o p q r s ș t ț u v w x y z