apărător m. și a. care apără. adjectiv apărător
APĂRĂTÓR1, -OÁRE, apărători, -oare, adj. Care aoără, protejează, sprijină. Scut apărător. NEGRUZZI, S. I 200. adjectiv apărător
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m. și f. 1. Adj. Care apără, protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. 3. Dispozitiv din bare, în formă de grătar montat în fața locomotivei, pentru a înlătura obstacolele de pe linie. – Din apăra + suf. -(ă)tor. adjectiv apărător
apărător, -oáre adj. Care apără. S. m. Avocat de o treaptă maĭ joasă și care pledează numaĭ pe la judecătoriĭ. S. f., pl. orĭ. Lucru care apără, care ferește de loviturĭ, de lumină ș. a. (ca scutu, cozorocu, burdufurile de frînghie între vasele plutitoare ș. a.). Pomătuf [!] mare de coadă de cal (de pene de hîrtie) de alungat muștele orĭ de șters colbu. (Acesta se numește și bătătoare). adjectiv apărător
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s. f., s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. adjectiv apărător
apărătór adj. m., s. m., pl. apărătóri; adj. f., (persoană) s. f. sg. și pl. apărătoáre adjectiv apărător
APĂRĂTÓR, -OÁRE, apărători, -oare, adj., s. m., s.f, s. n. 1. Adj. Care apără sau protejează. 2. S. m. și f. Persoană care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. ♦ Persoană care apără cauza cuiva în fața justiției. ♦ Fundaș. 3. S. n., s. f. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. adjectiv apărător
APĂRĂTÓR2, -OÁRE, apărători, -oare, s. m. și f. Cel care apără sau sprijină ceva sau pe cineva. V. ocrotitor, protector. Tata îmi era totdeauna apărător. SADOVEANU, N. F. 47. 4 Persoană (de obicei avocat) care apără în fața unei instanțe judecătorești pe un împricinat. Nici apărători n-ai? He-i-i... faci judecata de rîs! CAMILAR, N. II 313. N-avem apărător, domnule președinte, pentru că n-am putut să-l plătim cît ne-o cerut. BUJOR, S. 145. adjectiv apărător
APĂRĂTOÁRE, apărători, s. f. Nume dat unor obiecte cu rol protector. – Din apăra + suf. -(ă)toare. substantiv feminin apărătoare
APĂRĂTOÁRE, apărători, s. f. 3. Nume dat unor obiecte sau dispozitive (tehnice) cu rol protector. – Apăra + suf. -ător. substantiv feminin apărătoare
apărătoáre (obiect) s. f., g.-d. art. apărătórii; pl. apărătóri substantiv feminin apărătoare
apărătoare f. 1. orice lucru cu care cineva își face vânt spre a se răcori; 2. unealtă din coadă de cal de alungat muște; 3. prăjină, numită ceatlău sau coardă; 4. streașină de casă. substantiv feminin apărătoare
APĂRĂTOÁRE, apărători, s. f. 1. Nume dat la diferite obiecte care au un rol protector. Apărătoarea roților trăsurii. Apărătoare de muște. Apărătoare de creion. ◊ În numeroase întreprinderi au fost realizate lucrări de mecanizare, de ventilații și aerisire, instalații igienico-sanitare, aducțiuni de apă potabilă, apărători și balustrade de protecție. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2687. 2. (Învechit) Evantai. Era un om mărunțel, barba potrivită in apărătoare și cănită, mai mult roșie decît galbenă. GHICA, S. 5. substantiv feminin apărătoare
| apărătoare | nearticulat | articulat | |
| nominativ-acuzativ | singular | apărătoare | apărătoarea |
| plural | apărători | apărătorile | |
| genitiv-dativ | singular | apărători | apărătorii |
| plural | apărători | apărătorilor | |