antonim definitie

ANTONÍM s.n. (Lingv.) Cuvânt cu sensul opus altui cuvânt corelativ. ♦ Joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia indicat sau care reiese dintr-o definiție. [Pl. -me. / fr. antonyme, cf. anti – contra, gr. onyma – nume]. substantiv neutru antonim

ANTONÍM s. n. 1. cuvânt cu sens opus altui cuvânt. 2. joc care cere să se caute un cuvânt opus altuia, indicat sau care reiese dintr-o definiție. (< fr. antonyme) substantiv neutru antonim

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sensul exact contrar. Antonimul lui „mare” este „mic”. – Fr. antonyme (< gr.). substantiv neutru antonim

*antoním, -ă adj. (vgr. antónymos. V. an- și om-onim). Gram. Opus în înțeles: uricĭunea e antonimu frumusețiĭ. substantiv neutru antonim

!antoním (an-to-/ant-o-) s. n., pl. antoníme substantiv neutru antonim

antonim a. și n. care are un sens contrar: binele e antonimul răului. substantiv neutru antonim

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvânt care, considerat în raport cu altul, are sens contrar. – Din fr. antonyme. substantiv neutru antonim

ANTONÍM, antonime, s. n. Cuvînt care, considerat în raport cu altul, are sensul exact contrar. V. opus. Antonimul lui « harnic » este « leneș », al lui « sătul » e «flămînd». ◊ (Adjectival) Cuvinte antonime. substantiv neutru antonim