antimoniu definitie

ANTIMÓNIU s.n. Metaloid alb-cenușiu cu aspect metalic folosit la diferite aliaje; stibiu. [Pron. -niu. / < it. antimoniu, cf. fr. antimoine, germ. Antimon < ar. ithmid]. substantiv neutruantimoniu

ANTIMÓNIU s. n. metaloid alb-cenușiu cu aspect metalic, folosit în aliaje; stibiu. (< germ. Antimon, lat. antimonium) substantiv neutruantimoniu

ANTIMÓNIU s. n. Metaloid de culoare albă-cenușie, cu numeroase folosiri în industrie. – Fr. antimoine (lat. lit. antimonium). substantiv neutruantimoniu

*antimóniŭ n. (mlat. antimonium, care se află la Constantin Africanu, d. vgr. anti, contra, și fr. moine, monah, călugăr, fiind-că alchimistu Vasile Valentin, stareț de mînăstire în sec. 15, văzînd că porciĭ se îngrașă cu niște aliaj de antimoniŭ și arsenic, a dat acest aliaj și celor-lalțĭ călugărĭ, care slăbiră orĭ muriră. Deci acest metal e „contra călugărilor”). Chim. Stibiŭ. substantiv neutruantimoniŭ

antimóniu [niu pron. nyu] s. n., art. antimóniul; simb. Sb substantiv neutruantimoniu

antimoniu n. metal alb lucitor, asemenea arsenicului, numit și sarea pisicei; formează împreună cu plumbul compozițiunea literelor de tipar. substantiv neutruantimoniu

ANTIMÓNIU s. n. Metaloid de culoare albă-cenușie folosit în industrie; stibiu. – Din fr. antimoine, lat. antimonium. substantiv neutruantimoniu

ANTIMÓNIU s. n. Metaloid de culoare albă-argintie, cu aspect metalic, care intră în componența a diverse aliaje; se folosește în stare liberă și în combinații, în industria metalurgică, chimică și farmaceutică; stibiu. substantiv neutruantimoniu