ANTEVORBITÓR, -OÁRE s.m. și f. Persoană care vorbește într-o adunare publică, considerată în raport cu cei care iau cuvântul ulterior. [< ante- + vorbitor, după germ. Vorredner]. substantiv masculin și feminin antevorbitor
ANTEVORBITÓR, -OÁRE s. m. f. vorbitor care precedă într-o adunare alt vorbitor. (după germ. Vorredner) substantiv masculin și feminin antevorbitor
ANTEVORBITÓR, -OÁRE, antevorbitori, -oare, s. m. și f. Persoană care vorbește într-o adunare publică, considerată în raport cu cei care iau cuvântul ulterior. – Din ante- + vorbitor (după germ. Vorredner). substantiv masculin și feminin antevorbitor
antevorbitór s. m., pl. antevorbitóri substantiv masculin și feminin antevorbitor
ANTEVORBITÓR, -OÁRE, antevorbitori, -oare, s. m. și f. Persoană care a vorbit, într-o adunare publică, înaintea altor persoane. – Ante- + vorbitor (după germ. Vorredner). substantiv masculin și feminin antevorbitor
ANTEVORBITÓR, -OÁRE, antevorbitori, -oare, s. m. și f. Persoană care vorbește într-o adunare publică, con-siderată în raport cu cei care iau cuvîntul ulterior. substantiv masculin și feminin antevorbitor
antevorbitoáre s. f., g.-d. art. antevorbitoárei; pl. antevorbitoáre substantiv masculin și feminin antevorbitoare
| antevorbitor substantiv masculin și feminin | masculin | feminin | |||
| nearticulat | articulat | nearticulat | articulat | ||
| nominativ-acuzativ | singular | antevorbitor | antevorbitorul | antevorbitoare | antevorbitoarea |
| plural | antevorbitori | antevorbitorii | antevorbitoare | antevorbitoarele | |
| genitiv-dativ | singular | antevorbitor | antevorbitorului | antevorbitoare | antevorbitoarei |
| plural | antevorbitori | antevorbitorilor | antevorbitoare | antevorbitoarelor | |