ANTEPÚNE vb. III. tr. (Gram.) A pune înainte. [După fr. antéposer]. verb tranzitivantepune
*antepúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. antepún, 2 sg. antepúi, 1 pl. antepúnem; conj. prez. 3 să antepúnă; ger. antepunấnd; part. antepús verb tranzitivantepune
ANTEPÚNE, antepún, vb. III. Tranz. A pune înainte. – Ante- + pune (după fr. antéposer). verb tranzitivantepune
antepune verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
(a)antepune | antepunere | antepus | antepunând | singular | plural | ||
antepunând | antepuneți | ||||||
numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
singular | I (eu) | antepun | (să)antepun | antepuneam | antepusei | antepusesem | |
a II-a (tu) | antepui | (să)antepui | antepuneai | antepuseși | antepuseseși | ||
a III-a (el, ea) | antepune | (să)antepuneai | antepunea | antepuse | antepusese | ||
plural | I (noi) | antepunem | (să)antepunem | antepuneam | antepuserăm | antepuseserăm | |
a II-a (voi) | antepuneți | (să)antepuneți | antepuneați | antepuserăți | antepuseserăți | ||
a III-a (ei, ele) | antepun | (să)antepună | antepuneau | antepuseră | antepuseseră |