ANTEPÚNE vb. III. tr. (Gram.) A pune înainte. [După fr. antéposer]. verb tranzitiv antepune
ANTEPÚNE vb. tr. a pune înainte. (după fr. antéposer) verb tranzitiv antepune
*antepúne (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. antepún, 2 sg. antepúi, 1 pl. antepúnem; conj. prez. 3 să antepúnă; ger. antepunấnd; part. antepús verb tranzitiv antepune
ANTEPÚNE, antepún, vb. III. Tranz. A pune înainte. – Ante- + pune (după fr. antéposer). verb tranzitiv antepune
| antepune verb tranzitiv | infinitiv | infinitiv lung | participiu | gerunziu | imperativ pers. a II-a | ||
| (a) antepune | antepunere | antepus | antepunând | singular | plural | ||
| antepunând | antepuneți | ||||||
| numărul | persoana | prezent | conjunctiv prezent | imperfect | perfect simplu | mai mult ca perfect | |
| singular | I (eu) | antepun | (să) antepun | antepuneam | antepusei | antepusesem | |
| a II-a (tu) | antepui | (să) antepui | antepuneai | antepuseși | antepuseseși | ||
| a III-a (el, ea) | antepune | (să) antepuneai | antepunea | antepuse | antepusese | ||
| plural | I (noi) | antepunem | (să) antepunem | antepuneam | antepuserăm | antepuseserăm | |
| a II-a (voi) | antepuneți | (să) antepuneți | antepuneați | antepuserăți | antepuseserăți | ||
| a III-a (ei, ele) | antepun | (să) antepună | antepuneau | antepuseră | antepuseseră | ||