ansamblu definitie

ANSÁMBLU s.n. 1. Unitate alcătuită din mai multe elemente izolate care aparțin aceluiași domeniu; totalitate. ◊ De ansamblu = general, unitar; în ansamblu = în general, în linii mari. 2. Colectiv, trupă de artiști. ♦ Formație muzicală compusă dintr-o orchestră cu un număr variabil de membri și soliști sau cor. [Pl. -uri, -le. / < fr. ensemble]. substantiv neutruansamblu

ANSÁMBLU s. n. 1. tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate; totalitate. 2. colectiv artistic al unui teatru. 3. grup de muzicieni care cântă împreună; formație (4). ◊ piesă muzicală pentru o astfel de formație. (< fr. ensemble) substantiv neutruansamblu

ansámblu s. n., art. ansámblul; pl. ansámblúri / (tehn.) ansámble substantiv neutruansamblu

ANSÁMBLU, (1, 3, 4) ansambluri, (2) ansamble, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente (de același gen); totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = gene­ral, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în esență, în general, în linii mari. 2. (Tehn.) Totalitatea pieselor, utilajelor etc. care acționează ca o unitate funcțională bine definită. 3. Colectiv de artiști. 4. Compoziție muzicală scrisă pentru un ansam­blu (2). [Pl. și: (2) ansamblu] – Din fr. ensemble. substantiv neutruansamblu

ANSÁMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate aparținând aceluiași domeniu; totalitate. ◊ Loc. adj. De ansamblu = general, unitar. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în linii mari. 2. Colectiv de artiști. – Fr. ensemble. substantiv neutruansamblu

*ansámblu n., pl. urĭ (fr. ensemble). Muz. Bucățĭ cîntate împreună: un frumos ansamblu. Fig. Acord, unitate de execuțiune: a lucra în ansamblu. V. totalitate. substantiv neutruansamblu

ANSÁMBLU, ansambluri, s. n. 1. Tot unitar rezultat din unirea unor elemente izolate aparținînd aceluiași domeniu; totalitate. Prin aplicarea unui ansamblu de măsuri agrotehnice se vor crea condiții mult mai bune pentru creșterea producției globale agricole. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2547. Materialismul dialectic și istoric, concepția despre lume a clasei muncitoare, reprezintă un ansamblu de legi generale care guvernează toate formele de manifestare a conștiinței sociale. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 339,1/2. ◊ L o c. adj. De ansamblu = care se referă la elementele generale ale unui lucru; general, unitar. Perspectivă de ansamblu. ◊ Bălcescu a avut o privire de ansamblu asupra dezvoltării societății omenești pe teritoriul patriei noastre. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 330, 5/3. ◊ Loc. adv. În ansamblu = în linii mari. În ansamblu, lucrarea prezentată juriului este bună. 2. Colectiv de artiști (profesioniști sau amatori). Ansamblu de estradă. ◊ Ansamblul s-a închegat și s-a întărit prin recrutarea unui mare număr de elemente talentate. CONTEMPORANUL, S. II, 1953, nr. 346, 3/1. substantiv neutruansamblu